Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:10 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Final de cercetari in dosarul „23 August"

ro

21 Mar, 2009 02:48 1271 Marime text

Parchet.jpgSuspecţii vor fi deferiţi instanţei în cel mult o lună

Suspecţii tentativei de omor calificat comise în urmă cu aproape trei ani, la 23 August, sunt la un pas de a fi trimişi în judecată. Anchetatorii au primit rezultatele expertizei ADN şi, după ce persoanele suspectate vor fi audiate şi supuse probei cu detectorul de minciuni, vor fi deferite instanţei.

Faptele s-au petrecut în localitatea 23 August, în seara de 9 aprilie 2006, ţinta atacului fiind Dacian Butoi, un tânăr din comună. La vremea respectivă, martorii au susţinut că întreaga acţiune a fost bine gândită de autori, victima fiind mai întâi speriată cu mai multe focuri de armă, iar apoi agresată fizic de atacatori. În seara respectivă, Dacian Butoi ieşea din discotecă, însoţit de mai mulţi prieteni. La un moment dat, prin faţa lor a trecut un autoturism străin, înmatriculat în Statele Unite ale Americii. Ca în filmele de acţiune, maşina străină a fost urmată de o Dacia albă, cu geamuri fumurii. Din senin, s-au auzit patru focuri de armă, iar grupul lui Butoi s-a speriat şi tinerii au început să fugă care încotro. Înainte să fugă, tinerii au apucat să vadă cum unul dintre pasagerii din Dacia a scos un pistol pe geam şi a tras înspre ei. La rândul său, Dacian Butoi a reuşit să se refugieze în spatele unui copac din apropiere. Totuşi, agresiunea abia acum urma să înceapă. Prin spate, au venit doi bărbaţi, mascaţi de mai multe plăci de polistiren pe care le cărau. Ajunşi în dreptul lui Butoi, atacatorii au aruncat plăcile pe care le duceau şi au început să-l lovească, folosindu-şi pumnii şi bâtele aduse în acest scop. Când au plecat, Butoi era mai mult mort decât viu. Ulterior, oamenii legii au stabilit că focurile de armă fuseseră trase cu un pistol cu gaze. Motivul care se pare că a stat la baza acestui scandal este reprezentat de cinci hectare de pământ, iar Dacian Butoi ar fi primit astfel o „lecţie" pentru că s-a implicat prea mult în recuperarea avuţiilor familiei sale.

IGPR a întârziat ancheta

La vremea respectivă, membrii familiei tânărului bătut au declarat că nu era pentru prima oară când agresorii încercau intimidarea lor sau când au încercat să ucidă pe cineva din familie, în acelaşi scop „educativ". În ceea ce priveşte pământul cu pricina, care a reprezentat mărul discordiei, povestea a început cu un an înainte, în 2005. Conform declaraţiilor pe care Vasile Butoi, tatăl victimei, le-a dat anchetatorilor la momentul comiterii agresiunii, suspecţii îi furaseră actele pentru cinci hectare de pământ, pe care ulterior le-au vândut. În schimbul pământului, atacatorii ar fi obţinut 200.000 de lei, în baza unei procuri false. De la faţa locului unde s-a petrecut agresiunea, anchetatorii au prelevat mai multe probe ADN, pe care le-au trimis spre expertizare. Amprentele au fost trimise la Institutul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Totuşi, din cauza numărului mare de dosare trimise la centru, cauza de la Constanţa a fost nevoită să aştepte, cedând prioritate altora. În cele din urmă, la aproape trei ani de la comiterea faptei şi de la trimiterea probelor, expertiza a fost finalizată, iar suspecţii urmează să fie trimişi în judecată. Ultimele faze prin care dosarul trebuie să treacă, înainte să ajungă în instanţă, sunt audierea persoanelor acuzate şi supunerea acestora la testul poligraf. Anchetatorii speră ca, cel târziu luna viitoare, dosarul să ajungă pe rolul instanţelor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii