Doi greci au „spalat" un milion de euro
Doi greci au „spalat" un milion de euro
1132
Marime text
Alături de cei doi greci sunt anchetaţi şi românii Claudiu Dragomir, de 25 de ani, din Constanţa, şi Iulian Nachiu, de 34 de ani, din Medgidia. Depistarea celor patru face parte din Programul Antifrauda. De menţionat că activitatea suspecţilor a fost documentată de ofiţerii din cadrul Serviciului Investigarea Fraudelor. Cei doi cetăţeni greci sunt Lukas G., de 52 de ani, asociat şi administrator la două societăţi comerciale din Crucea şi Lumina, şi Constantinos V., de 47 de ani, asociat şi administrator la două societăţi din Cumpăna. Potrivit anchetatorilor, în 2005, cei doi, alături de Dragomir şi Nachiu, s-au folosit de documente notariale contrafăcute pentru a înfiinţa firmele respective şi, ulterior, în numele acestora, „au tranzacţionat cantităţi de cereale, fără a evidenţia veniturile realizate, sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale faţă de bugetul statului". Dat fiind că valoarea prejudiciului depăşeşte echivalentul în lei a 1.000.000 de euro, dosarul a fost trimis Serviciului Teritorial Constanţa al DNA. Cei patru suspecţi sunt cercetaţi pentru evaziune fiscală, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi pentru infracţiuni la legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


