Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:02 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Credem cu tarie in copilarie“ Gradinita Champions, bilet de eliberare pentru Cristel (documente)

ro

21 Jul, 2010 00:00 5920 Marime text

p1-cristel_-_gheorghiu.jpgGrădiniţa Champions, activitatea lui Cristel „benefică pentru comunitate“

Arestat preventiv de aproape două luni, pentru pregătirea „jafului secolului“, „Împăratul“ Cristel a avut parte de o nouă lovitură, ieri, judecătorii Tribunalului Constanţa respingându-i ca nefondat recursul prin care cerea eliberarea provizorie sub control judiciar. Iar asta, în ciuda faptului că, în faţa instanţei, avocatul lui Cristian Marian Gheorghiu a argumentat că suspectul are în întreţinere doi copii minori şi, în plus, desfăşoară activităţi economice dintre care una este benefică pentru comunitate, fiind vorba despre o unitate de învăţământ preşcolar. Din datele oficiale, reiese că este vorba despre Grădiniţa Champions, de pe strada Prelungirea Ion Roată nr. 36B, deţinută de SC Excelly Grup SRL, firmă ai cărei acţionari sunt Cristian Marian Gheorghiu şi Florentina Gheorghiu, ambii fiind, totodată, şi administratori.

Ieri, la Tribunalul Constanţa, s-au judecat recursurile promovate de Cristian Marian Gheorghiu, zis Cristel sau „Împăratul“, şi de Valentin Ifrim împotriva decizie Judecătoriei Constanţa de a le respinge cererile de eliberare condiţionată sub control judiciar şi de a-i menţine în arest. Cei doi au fost reprezentaţi în instanţă de avocatul Aurica Nasta Grigorescu, acelaşi apărător care, la discutarea în primă instanţă a luării măsurii arestării preventive, a fost amendată de două ori de judecători, cu suma totală de 5.000 de lei. Revenind la recursurile celor doi, avocatul a precizat, printre altele: „fapta de care sunt suspectaţi clienţii mei nu este una deosebit de gravă, aşa cum a reţinut instanţa, ci este vorba despre un simplu furt“. De asemenea, apărătorul a mai precizat că, deşi reiese din interceptări că cei doi au purtat conversaţii cu ceilalţi trei suspecţi arestaţi în cauză, nu există indicii că Ifrim şi Gheorghiu ar fi participat efectiv la organizarea jafului şi cu atât mai puţin la atacul propriu-zis, ei fiind găsiţi la o distanţă considerabilă de locul faptei. În plus, apărarea a mai adus ca argumente pentru eliberarea celor doi faptul că Ifrim nu are antecedente penale şi are un loc de muncă stabil, urmând să îndeplinească întocmai obligaţiile impuse de instanţă.

Afaceri benefice pentru comunitate


De asemenea, despre Cristel, avocatul a susţinut că are în întreţinere doi copii minori şi că desfăşoară activităţi economice, „una dintre ele fiind chiar benefică pentru comunitate, fiind vorba despre o unitate de învăţământ preşcolar, ceea ce ne induce ideea că o astfel de persoană nu poate să fi săvârşit asemenea fapte“. Nu în ultimul rând, avocatul a amintit de faptul că Gheorghiu este cercetat şi în alt dosar, dar a precizat că este vorba despre cu totul alte fapte, Cristel beneficiind, în plus, de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei soluţii definitive. În ultimul cuvânt, Ifrim a precizat că vrea să fie cercetat în libertate, existând pericolul să-şi piardă locul de muncă dacă nu se prezintă cât mai curând la treabă. La rândul său, Cristel a spus că este de acord cu cele susţinute de avocatul său şi a precizat că se angajează să respecte condiţiile stabilite de instanţă pentru punerea lui în libertate. În ciuda tuturor acestor argumente, judecătorii nu s-au lăsat sensibilizaţi şi au respins recursurile ca nefondate.

p3-cristel_-_gradinita_champions_04.jpg

Profit brut zero

Revenind la Grădiniţa Champions, a firmei lui Cristel, aceasta este trecută în tabelul unităţilor de învăţământ preuniversitar particular - nivelul preşcolar - judeţul Constanţa, la poziţia a doua, având sediul pe strada Prelungirea Ion Roată nr. 36B. De asemenea, grădiniţa cu pricina mai apare menţionată şi în Procesul verbal din 12.01.2009, încheiat cu ocazia şedinţei ordinare a Biroului executiv al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii Învăţământului Preuniversitar, din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Pe de altă parte, firma Exelly Grup SRL, cu sediul pe strada Crinului nr. 126, a fost înfiinţată pe 1 iulie 2004 şi are ca obiect principal de activitate învăţământul preşcolar. Cei doi asociaţi ai firmei sunt Cristian Marian Gheorghiu şi Florentina Gheorghiu, ambii având câte 50% şi fiind şi administratorii societăţii. Potrivit bilanţului oficial, în 2009, cu cinci angajaţi şi o cifră de afaceri de 35.044 de lei, firma a avut un profit brut zero. O situaţie similară s-a înregistrat şi în 2008, când, cu acelaşi număr de angajaţi şi cu o cifră de afaceri de 536.800 de lei, societatea a avut profitul brut tot zero. În 2007 însă, cu doar doi angajaţi, firma a avut un profit brut de 69.571 de lei şi o cifră de afaceri de 409.606 lei.

„Credem cu tărie în copilărie“

Potrivit informaţiilor de pe pagina oficială de internet a grădiniţei (http://www.gradiniteconstanta.ro/content/view/645/37/), moto-ul acestei unităţi de învăţământ este „Oferă-i astăzi micuţului tău şansa de a deveni campionul de mâine!“. „Grădiniţa Champions îşi propune să promoveze cele mai moderne soluţii pedagogice, aplicate cu succes în comunitatea europeană şi adaptate învăţământului tradiţional românesc“, se arată pe pagina de Internet. De asemenea, se specifică: „dincolo de aspectele tehnice, credem cu tărie în copilărie, iar în grădiniţa «Champions» fiecare copil va fi încurajat să facă ce se ştie mai bine: să copilărească, să se joace, să capete încredere în forţele proprii, să experimenteze, să se bucure de mândria reuşitei, să aleagă şi astfel să înveţe să îşi asume responsabilităţi, să îşi satisfacă setea de cunoaştere, să îşi dorească şi să ştie că poate fi cel mai bun!“.

p3-gardinita_champions_net.jpg

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii