Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:38 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Azi se judecă recursul afaceristului Popa

ro

07 Dec, 2010 00:00 1143 Marime text
Magistraţii Tribunalului Constanţa vor judeca azi, începând cu ora 10.00, recursul formulat de afaceristul Ion Popa, de 56 de ani. Bărbatul, care în prezent se află în arestul Poliţiei Judeţului Constanţa, are dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, precum şi pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi a stupefiantelor a unui automobil pe drumurile publice.

La sfârşitul lunii trecute, Ion Popa a condus un automobil marca BMW, model X3, cu numerele de înmatriculare CT 30 PIR, dinspre Constanţa către Ovidiu. În momentul în care a ajuns aproape de sensul giratoriu, bărbatul a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, unde a lovit un taxi marca Chevrolet Kalos, CT 30 GIM, condus din sens opus de Viorel Toma, de 31 de ani. În urma impactului, BMW-ul a fost proiectat într-un Seat, condus de Adrian Bedreangă, de 30 de ani, şi într-un Renalut Simbol, condus de Gheorghe Ştioboranu, de 26 de ani. Pentru Viorel Toma medicii nu au mai putut face nimic, impactul fiindu-i fatal. Rutieriştii l-au testat pe Ion Popa cu aparatul Drager şi au stabilit că avea o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. La scurt timp, medicii Serviciului Judeţean de Medicină legală Constanţa au descoperit că individul consumase şi stupefiante înainte de a pleca la drum. Potrivit Registrului Comerţului, Ion Popa figurează în şapte societăţi comerciale: Helios Medical & Dental SRL, Varium Parafarmaceutice SRL, MSL Logistic Services SRL, Flora Med SRL, VP Inedit Club SRL, Radion Ava SRL şi Montero SA. Dacă bărbatul va fi găsit vinovat, ar putea sta ani buni în spatele gratiilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii