Unde e flagrantul de la Rutiera?

De la bun început, de când dosarul „Rutiera" (sau, mai bine zis, scandalul „Rutiera") a debutat în mass-media, dar şi pe masa instanţei de judecată, s-au ridicat mai multe întrebări cu privire la modul în care a fost desfăşurată ancheta şi la motivele pentru care a fost atât de intens mediatizat acest caz. 

Dincolo de toate suspiciunile şi impresiile tuturor celor care au avut de-a face cu acest caz, există o întrebare care pare cât se poate de legitimă şi de logică. Totodată, întrebarea este una cât se poate de simplă: unde este flagrantul făcut poliţiştilor de la Rutieră? La această oră, nu mai este un mister pentru nimeni că 36 dintre agenţii SPR Constanţa sunt cercetaţi pentru fapte de corupţie. Între acuzele care li se aduc se numără şi luarea de mită, iar între diferitele aspecte relevate de interceptările telefoanelor suspecţilor de către anchetatori se numără şi faptul că, nu o dată, agenţii de poliţie ar fi primit diverse foloase în schimbul ajutorului pe care-l dădeau mai multor civili, cu încălcarea flagrantă a legii. Ei bine, în acest context, din moment ce anchetatorii vorbesc despre sute de litri de combustibil pe care poliţiştii le-ar fi primit, despre miei de Paşti şi chiar despre diferite sume de bani, se ridică tot mai mult întrebarea de ce, în atâtea luni de interceptări (începute încă din luna noiembrie a anului trecut), nu a fost realizat nici măcar un singur flagrant. Din ancheta desfăşurată până în acest moment, nu rezultă că vreunul din agenţii SPR anchetaţi ar fi fost prins în flagrant primind respectivele foloase necuvenite amintite de procurori. Iar din moment ce procurorii spun că aceste foloase s-au primit într-adevăr, aspect care ar rezulta din interceptările telefonice, devine cu atât mai interesant de ştiut de ce nu s-a realizat, totuşi, flagrantul, mai ales că acesta ar fi reprezentat o probă solidă, dacă nu chiar zdrobitoare, în solicitarea anchetatorilor de arestarea a unei părţi dintre suspecţi. În opinia mea, întreaga anchetă, întregul dosar al „poliţiştilor corupţi" ar fi căpătat mult mai multă greutate dacă s-ar fi bazat pe prinderea în flagrant a agenţilor în timp ce primeau mita. Nu spun că respectivii agenţi sunt vinovaţi sau nevinovaţi. Din fericire, nu mie îmi revine responsabilitatea stabilirii acestui aspect. Însă sunt de părere că o anchetă menită să demaşte „marea corupţie" existentă într-una dintre structurile importante ale statului ar fi putut fi instrumentată cu mai mult simţ de răspundere, tocmai pentru a deveni un dosar „beton", care, o dată trimis în instanţă, să ducă inevitabil la condamnarea celor vinovaţi de perpetuarea acestui fenomen. În caz contrar, mă tem că, poate, cei vinovaţi vor beneficia de astfel de „scăpări" ale anchetatorilor.