Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:29 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Strategia de postaderare, snoava de adormit copiii

ro

18 Jan, 2007 00:00 738 Marime text

Premierul Calin Popescu Tariceanu s-a consultat cu liderii partidelor parlamentare pe tema strategiei postaderare a Romaniei, discutiile anuntandu-se destul de tensionate pentru ca fiecare doreste sa isi impuna propria viziune.

Participarea la consultari a principalului partid de opozitie, PSD, era incerta. Dupa ce, in urma cu zece zile, amenintase cu depunerea unei motiuni de cenzura in cazul in care premierul nu prezinta strategia in fata Parlamentului, la inceputul sesiunii din februarie, presedintele pesedistilor, Mircea Geoana, cocheta cu ideea de refuza invitatia Palatului Victoria de a discuta pe tema documentului. El a pretins ca Tariceanu sa il lamureasca daca aceste consultari vor avea punct de plecare documentul guvernului sau cel al PNL, ori vor fi discutate proiectele fiecarei formatiuni politice in parte. Strategia de postaderare risca sa fie adoptata de-abia in cateva luni, in conditiile in care PNL si PD au propria viziune asupra acesteia, fiecare vrand sa si-o impuna pe a sa, iar restul partidelor, precum PSD si UDMR urmarind fie obiective din agenda proprie, fie doar o critica a Guvernului. Majoritatea partidelor parlamentare si-au formulat deja cateva propuneri pe marginea strategiei pe care Guvernul a trimis-o partidelor la sfarsitul lunii trecute. Acestea vor fi sustinute de fiecare formatiune in parte in cadrul consultarilor programate pentru jumatatea lunii ianuarie. Intrucat si PD si PNL au propria viziune asupra obiectivelor postaderare, este foarte posibil ca strategia sa dea nastere la noi dispute in interiorul Aliantei sau cel putin la o prelungire a dezbaterilor pe aceasta tema. Un alt motiv de conflict intre cele doua formatiuni, deci si pentru tergiversarea adoptarii acesteia, il reprezinta si strategia de postaderare a formatiunii lui Theodor Stolojan, PLD, cel mai vehement critic al viziunii PNL privind obiectivele Romaniei ca nou stat al UE. Stolojan a declarat si public ca va lucra alaturi de PD la o strategie alternativa celei a PNL, insa democratii au evitat sa recunoasca acest lucru oficial.In ceea ce-i priveste pe democrati, acestia lucreaza de cateva luni la propria strategie, artizanii ei fiind presedintele executiv al PD, Adriean Videanu, fostul vicepremier Gheorghe Pogea si fostul ministru al Integrarii, Ene Dinga. PSD are si el propria strategie postaderare si, spre deosebire de PD, este mai explicit in a-si formula critici la adresa strategiei Guvernului, intr-o covarsitoare masura identica, de fapt, cu cea a PNL. Vicepresedintele PSD pe domeniul relatiilor internationale si integrare europeana, Cristian Diaconescu, ii reproseaza strategiei ca nu raspunde problemelor ridicate in ultimul raport de tara, ca are teme cu impact national, ambalate in cuvinte frumoase, pe hartie. Acesta a avut de obiectat si chestiuni mai precise in special in ceea ce priveste industriile de bresa pe care Romania si le propune sa le dezvolte. UDMR are si el propriile obiective pe care le doreste incluse in strategie. Uniunea doreste ca strategia postaderare sa aiba in primul rand un plan operativ de descentralizare care sa aiba doua componente: reducerea birocratiei si facilitarea relatiei dintre cetateni si institutii publice. Si PRM doreste sa contribuie la strategia postaderare. Numai PC nu are deocamdata obiectii sau propuneri la strategie, aceasta urmand sa faca obiectul unor dezbateri in partid, incepand cu saptamana viitoare, asa cum au declarat cativa reprezentanti ai sai. Premierul Tariceanu a anuntat in decembrie, la ultima sedinta de plen a Parlamentului pe 2006, ocazionata de aderarea Romaniei la UE ca proiectul strategiei postaderare a Romaniei a fost trimis partidelor parlamentare, acestea urmand sa-si prezinte propriile puncte de vedere in cadrul unor consultari. Desi la redactarea strategiei asumate de Guvern au lucrat majoritatea ministerelor cu responsabilitati de integrare, desi nu este in totalitate opera a liberalilor, proiectul a ajuns sa fie asociat exclusiv cu partidul lui Calin Popescu Tariceanu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii