Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:06 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legea imorala a referendumului

ro

01 Feb, 2007 00:00 698 Marime text

Am urmarit cu interes consideratiile unui specialist in drept pe marginea modificarii legii referendumului care permite demiterea presedintelui cu majoritate simpla, ca acestea pot fi aplicate si in procesul de suspendare a presedintelui Basescu, ele nefiind retroactive.

Intrebat daca in eventualitatea organizarii unui referendum de demitere a presedintelui, sunt aplicabile modificarile admise luni de comisia juridica a Camerei, conform carora presedintele ales in turul doi de scrutin poate fi demis cu majoritate simpla, Ioan Stanomir spunea ca tehnic, totul este posibil, pe acest lucru mizand si initiatorii acestui demers. Chiar si asa, nu putem trece cu vederea decizia comisiei juridice a deputatilor care este una politizata si in acelasi timp nu putem exclude, in ciuda aparentei legalitati a prevederii, ca aceasta sa fie atacata la Curtea Constitutionala. Desi este neretroactiva, regulile jocului tot se schimba inainte ca acesta sa fie terminat. Este ca la un campionat in care meciurile din grupe se joaca dupa anumite reguli, iar in finala, organizatorii propun alte reguli. Pe de alta parte nu este corect nici sa stabilesti o diferenta intre un presedinte ales din primul tur, cu majoritatea calificata a cetatenilor cu drept de vot si intre un presedinte ales in turul doi, cu majoritatea simpla, a celor prezenti la urne. Pana la urma, presedintele reprezinta din momentul in care e numit o institutie. Este o distinctie destul de periculoasa, cea pe care incearca sa o faca deputatii opozitiei. Dincolo de aspectele juridic-constitutionale ale problemei, modificarea girata de deputatii juristi are mai intai efecte politice. Aceasta decizie schimba datele problemei pentru ca este din ce in ce mai clar ca majoritatea pentru suspendare pare din ce in ce mai usor de atins. Suntem deja pe un teren minat. Coalitia ad-hoc din comisiile juridice reunite ale Parlamentului, PSD-PC-PRM-PNL, a decis luni ca presedintele poate fi demis cu o majoritate simpla in cazul in care a fost ales in al doilea tur de scrutin. Social-democratii au venit cu o noua modificare a textului legii referendumului, pentru a raspunde unui principiu invocat zilele trecute de presedintele PD Emil Boc si care afirma ca prima teza a articolului constitutional referitor la alegerea presedintelui stipuleaza ca este declarat ales candidatul care a intrunit, in primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegatorilor inscrisi in listele electorale. Pe aceste argumente, Boc a precizat ca si demiterea trebuie validata, in referendum, tot prin votul majoritatii alegatorilor inscrisi pe liste, adica varianta actuala a legii. Social-democratii au propus un nou amendament la legea referendumului, care prevede ca, pentru situatia in care presedintele este ales din primul tur de scrutin, atunci el sa fie demis la fel cum a fost ales, adica prin votul majoritatii celor inscrisi in listele electorale. Pesedistii au prevazut insa si o a doua teza, care sa raspunda unui alt alineat din Constitutie, care specifica faptul ca, in turul al doilea, este declarat ales presedinte cel care a obtinut cel mai mare numar de voturi. Astfel, pentru demiterea presedintelui ales in turul al doilea, demiterea se face cu majoritatea voturilor valabil exprimate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii