Calapod, ţi-ai găsit „cizmarul"?

Un certificat de urbanism asupra căruia planează acuzaţii că ar fi fost falsificat, aceasta este sabia care stă deasupra capului proaspătului secretar general al PDL Constanţa, Tudorel Calapod.

Despre Calapod, fostul primar al oraşului Năvodari, se pot spune multe, însă nu acesta este obiectul materialului de faţă. Putem însă să ne întrebăm de unde adunase acest om atâta bănet, în condiţiile în care mai mult de jumătate din viaţa a fost un lucrător al statului, adică un bugetar, după unii, după alţii un bugetar privatizat. Crescut în umbra lui Stelian Duţu, Calapod nu a reuşit să copieze de la mentorul său mai nimic, probabil de aici şi dezamăgirea celui care a încercat să-l promoveze până la un punct, atât în administraţie, dar mai ales în Partidul Democrat. Deşi promitea într-o perioadă a formării politice, Doru, cum îi spun cunoscuţii, n-a reuşit să depăşească tiparele unui om mic - autosuficienţa, nasul pe sus şi fofârlica. Anii au trecut, Duţu a plecat din partid şi omul s-a reorientat. A jucat mereu la mai multe capete şi s-a repoziţionat în funcţie de cine dădea semnalul. Sub mandatul lui Banias a fost un primar controversat şi a vrut să fie prefect, o căciulă mare şi care ar fi pus întreg partidul în cap după primele 24 de ore în scaunul de prefect. Noroc că nu i-a ieşit. A reuşit în urmă cu câteva săptămâni să-şi facă lor în echipa câştigătoare a PDL, surprinzător, candidând pe lista unuia dintre învinşi. Probabil însă fofârlica a funcţionat din nou, sau ciubucul, poate chiar din bruma pusă deoparte de pe vremea mandatului de primar. Nu insist pe „carierea politică" a distinsului Calapod, pentru că nu a existat şi nici nu va exista vreodată, decât probabil într-un CV postat pe vreun site de socializare.

Mă întorc însă la perioada mandatului de primar al subiectului, perioadă de tristă amintire, în care am văzut cu ochii mei revolta cetăţenilor pentru chestiuni mărunte, de zi cu zi, privite cu indiferenţă de ochiul hulpav al primarului şi rămase nerezolvate. De departe însă, cel mai mare rău făcut de Calapod oraşului pe care l-a condus se numeşte această imbecilitate italiano -pesedisto- mafiotă numită depozit de deşeuri toxice.

Când l-am auzit pentru prima data pe primarul Nicolae Matei declarând că în spatele investitorilor italieni se află adevăraţi mafioţi, am luat-o ca pe o simplă afirmaţie care făcea parte din jocul politic al unor veşnici adversari în lupta pentru primărie. Între timp, m-am lămurit că un primar, oricât ar fi de politician sau mai ales pentru că este, nu s-ar da în lături când i se pune pe tavă o şpagă grasă decât dacă rahatul este prea amestecat. V-aş ruga să vă uitaţi la cine este acţionar majoritar la Ecological Center şi să analizaţi. E de prisos să-i înşirui aici şi pe cei care fac parte din grupul infracţional organizat, format din politicieni, avocaţi, judecători şi mafioţi în adevăratul sens al cuvântului care apară interesele micuţului italian. Până şi neimplicarea parlamentarilor PSD care ar fi trebuit să-şi susţină primarul în acest caz, dar care „au băgat capul în nisip ca struţul", este explicată prin faptul că oameni de afaceri extrem de apropiaţi de PSD Constanţa au interese în construirea acestui depozit. De personajul Calapod nici nu poate fi vorba, simpla declaraţie că e împotrivă, inserată într-o gazetă, nu-l absolvă nici de vina că şi-a pus semnătura pe certificatul de urbanism din 2004, nici de faptul că a uitat data validării unicului său mandat de primar şi cu atât mai puţin de probabilitatea implicării sale în falsificarea actului cu pricina. Dovadă că ne ia de proşti este Certificatul de Urbanism pentru Ecological Center, cu numărul 718 din 20 decembrie 2007, care-i poartă semnătura de primar. Pe oricare dintre feţe am privi, situaţia stimabilului Calapod e clar că nu-i face bine la lingurică. Şi nici Blaga pare că nu prea mai poarte să-l ajute... sau nu mai vrea, vorba aceea, calapodul este bun, mai baţi un cui... dar totuşi, în vremurile noastre, nici cizmarii, asemenea altor meseriaşi, nu mai sunt prea vizibili. Îi găseşti cu greu, aparţin unei alte epoci, mai puţin grăbite, în care lucrurile se confecţionau migălos şi în timp şi nu le plăteai cu euroi.