Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:39 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Apocalipsa de dupa Popescu

ro

08 Aug, 2008 00:00 1088 Marime text
1218138260.jpg

Poate Partidul Democrat, actualmente Partidul Democrat-Liberal, nu a fost niciodata intr-o situatie mai nenorocita. Fiecare face bisericuta cu fiecare. Si, in tot acest timp, partidul se desface in bucati tot mai mici.

Chiar asa cum zice o publicitate la nu stiu ce produs: mici, mici, mici de tot. Avocatul Ion Popescu si-a dat demisia. Dar tot degeaba. Disensiunile existente intre membrii partidului raman. Si rana nu se va cicatriza usor. Deci, Popescu s-a retras. Nu a stiut sa gestioneze criza din partid, de dupa alegerile pierdute. A lasat in urma neputinta unui conducator, impus de centru, care nu a rezolvat nimic. Nici nu a castigat alegerile, nici nu a adus voturi mai multe decat s-ar fi sperat. A lasat in urma, insa, o filiala maruntita. Din interior, dar si de exterior. Asa cum spuneam si in editorialul meu de ieri, o mare contributie la ruperea in si mai multe bucati o au, de data asta, Stelian Dutu, Radu Mazare si Elena Udrea. Fiecare cu cantitatea sa de sange in instalatie. Mai mult, parca, Stelian Dutu. Cert este ca si ce mai era de bulversat in partid s-a bulversat. Grupuletele care existau s-au facut si mai multe. Si mai mici, desigur. Fara nicio posibilitate de a mai fi reunite. Asa se face ca au aparut sau vor aparea si pe viitor grupuri-grupuri. Conduse, fatis, de data asta de Adrian Gheorghita si de Florian Constantin. Care vor avea opinii separate de ale celorlalti. Si care vor cere drepturi care le apartin, sau nu. Si care nu vor fi recunoscute de ceilalti. Nici un fel de argument nu va zdruncina opinia celuilalt grup. Cum, de fapt, s-a mai intamplat. Cand aveam doua PD-L-uri paralele. Ca si acum, de altfel. Care cine stie daca vor mai fi reunite vreodata. Pentru ca oricareia din cele doua grupari i se pare ca este mai legitima decat cealalta. Si mai ales acum, in prag de alegeri. Oricare este mai indreptatit sa creada ca oamenii lor trebuie sa candideze pentru Parlament. Fiind mai buni decat ceilalti. Indiferent ce s-a intamplat la sedintele de zilele trecute, PD-L nu mai este ce a fost. Iar circul este pe departe de a fi incheiat. Cortina ramane ridicata. Si va permite oricui sa iasa pe scena. Si sa spuna ce vrea. Despre cine vrea. Rezultatele se vor vedea peste vreo doua-trei luni. Cand PD-L se va trezi ca este doar o umbra a ceea ce a fost candva. Si nu pot incheia fara sa ma gandesc cu jale la gandirea lui Florian Constantin. Un pedelist de frunte al acestui judet. Iata ce ii spunea el, ieri, unei colege din redactie: "In fiinta mea superioara am renuntat la functia de presedinte interimar al organizatiei municipale PD-L Constanta. Decizia este luata si astept pe cineva de la centru, ca sa vad cui predau stafeta".

Scris de: {autor}Emilian ANDREI{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii