Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:17 11 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesaj de condoleanțe transmis de Ioan Mircea Pascu, după moartea fostului președinte Ion Iliescu

ro

06 Aug, 2025 12:29 364 Marime text
Ion Iliescu, fost președinte al României

Fost ministru al Apărării, Ioan Mircea Pascu, a transmis un mesaj de condoleanțe, pe pagina sa de Facebook, după decesul fostului președinte al României, Ion Iliescu.

Acesta a transmis că ar fi vrut să își ia rămas bun de la Ion Iliescu, însă nu a putut deoarece se află în spital pentru analize. „O coincidenta nefericită, pe care o regret, dar pe care nu am cum să o evit!?”, a adaugat acesta.
„În general, nu cred în mâna destinului, însă chiar acum, când aș fi vrut să îmi iau și eu rămas bun de la dl Președinte Iliescu, omul care mi-a marcat evoluția după decembrie 1989, nu pot să o fac, deoarece sunt în spital pentru analize … O coincidenta nefericită, pe care o regret, dar pe care nu am cum să o evit!?

Dle Iliescu, drum lin acolo sus, iar doamnei Nina, cele mai alese sentimente și o nesfârșită părere de rău ca s-a terminat!?

Și acum îmi aduc aminte de răspunsul dvs când v-am întrebat, cu câtva timp în urmă, cum vă simțeați și mi-ați spus: “Ne bucurăm ca mai suntem împreună … “

Dzeu să îl aiba în paza lui!”, a scris, miercuri, Ioan Mircea Pascu pe Facebook.
 
Citește și:
Călin Popescu Tăriceanu - „Ion Iliescu a marcat în mod incontestabil istoria post-decembristă“

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii