Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:20 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imprumuturi nerambursabile in valoare de 3.000 USD

ro

18 Feb, 2003 00:00 751 Marime text

Program finantat de Organizatia pentru o Societate Deschisa din Budapesta

Finantarea este destinata managerilor de arta si administratorilor de cultura care doresc sa-si imbogateasca experienta in strainatate

Unul dintre programele despre care constantenii pot afla mai multe detalii de la sediul EuroInfo Centre care functioneaza in cadrul Camerei de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura este "Looking Inside", o subcomponenta a programului "Reteaua de arta si cultura", demarat de Organizatia pentru o Societate Deschisa din Budapesta. Dupa cum ne-a informat consultantul principal al EuroInfo Centre, Irina Frigioiu, scopul acestei noi subcomponente este organizarea plasarii managerilor de arta si a administratorilor culturali in institutii de profil bine structurate din Europa Centrala si de Est, Asia Centrala, Caucaz si Mongolia. Principalele obiective ale componentei "Looking Inside" sunt cresterea mobilitatii managerilor de arta si cultura care doresc sa implementeze modele de operare inovatoare in institutiile si organizatiile din care provin prin cercetarea altor practici culturale; contributia la impartasirea si schimbul de competente, practici, abilitati, cunostinte intre managerii de arta si administratorii culturali prin organizarea de plasari in institutii artistice recunoscute din regiune. La acestea se adauga sprijinirea financiara a profesionistilor din domeniu, care ar putea contribui in mod semnificativ si pe termen lung la schimbarile in arta si cultura din Europa Centrala si de Est, Asia Centrala, Caucaz si Mongolia. Principiul de baza este cel al dublului castig: managerul de arta va dobandi noi cunostinte, iar institutia gazda va realiza noi legaturi si va explora posibilitati pentru dezvoltarea unor noi proiecte cu desfasurare pe termen lung. Programul acesta se adreseaza managerilor de arta si administratorilor culturali cu experienta in domeniu, care sunt interesati in impartasirea cunostintelor, in invatarea despre practicile culturale si imbunatatirea abilitatilor profesionale. Cei care doresc sa se inscrie trebuie sa fie angajati ai statului, ai municipalitatii sau ai unei institutii culturale non-profit, care sa cunoasca limba engleza sau cea oficiala in tara in care vor pleca. Durata vizitei va fi de doua, trei saptamani, de preferat nu mai tarziu de 1 noiembrie, imprumutul nerambursabil pentru fiecare beneficiar fiind de 3.000 USD, bani care vor acoperi cheltuielile de deplasare si cazare.

Studentii nu sunt eligibili pentru obtinerea imprumutului

Constantenii care doresc sa se inscrie in program pentru a beneficia de finantarea amintita pot sugera o organizatie pe care ar dori sa o viziteze din cadrul tarilor membre ale Fundatiei Soros (Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Cehia, Estonia, Georgia, Ungaria, Kazahstan, Kosovo, Kirghistan, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Mongolia, Muntenegru, Polonia, Rusia, Serbia, Slovacia, Tadjikistan, Ucraina si Uzbekistan). Pentru fiecare persoana primita in programul "Looking Inside" se va asigura in avans prezentarea unui program particular. De asemenea, beneficiarul unei asemenea finantari va trebui sa sustina, pe timpul sederii in strainatate, o prezentare a Romaniei, din punct de vedere cultural, in relatie cu domeniul sau specific de activitate. Toata documentatia trebuie depusa la sediul Fundatiei Concept din Bucuresti, pana la sfarsitul acestei saptamani, iar cererile de inscriere vor fi analizate mai intai de un grup de experti romani, urmand apoi ca selectia finala sa fie realizata de catre un organism international specializat. Exista si cateva limitari in posibilitatea de inscriere in program. Astfel, deoarece acesta este destinat numai profesionistilor care traiesc si muncesc in regiunea geografica amintita, studentii fara licenta si persoanele fara experienta practica nu sunt eligibile. Artistii, de asemenea, nu se pot inscrie daca nu au functii manageriale/administrative intr-o institutie/organizatie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii