Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:29 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Credinciosii musulmani intra in postul Ramazan

ro

30 Aug, 2008 00:00 1280 Marime text
1220039607.jpg

Luni, cei 70.000 de musulmani din Romania vor intra in sarbatoarea Ramazan

Pentru credinciosii musulmani, cele 30 de zile de Ramazan reprezinta perioada postului - ei se abtin, de la rasaritul soarelui si pana la apus, de la mancare, bautura, fumat si relatii conjugale. Respectarea postului este una dintre cele cinci indatoriri de baza pe care orice credincios trebuie sa le respecte, cunoscute ca stalpii credintei islamice. Credinciosii din Dobrogea vor incepe, astfel, de luni, unul dintre cele mai solicitante posturi de peste an. Dis de dimineata, familiile musulmane se trezesc si iau masa (temes) inainte de rasaritul soarelui. Pana seara, cei ce tin post nu vor mai manca si nu vor mai bea absolut nimic, nici macar apa. Seara, dupa apusul soarelui, va fi servita cina (iftar). La mesele de iftar si temes, hrana este foarte concentrata si satioasa. In cinstea Ramazanului, denumit si "on iki azin sultani" ("imparateasa celor douasprezece luni"), se sacrifica animale (oi, capre, curcani etc) si se gatesc specialitati: bulgur, kuskus, suberek, kobete, baklavale. Dupa masa se aduc multumiri lui Allah si se spun rugaciuni in cinstea mortilor. Postul este obligatoriu. Sunt scutiti de orele lungi de post persoanele varstnice, bolnavii, gravidele si lehuzele, precum si copiii. In timpul postului nu se admite fumatul, dar nici... utilizarea parfumurilor cu alcool. "Credinciosul musulman va trebui sa se fereasca de relatiile intime si chiar de gandurile erotice", afirma Nuredin Tair, liderul UDTTMR Mangalia. "El trebuie sa se afle intr-o stare de curatenie absoluta, atat fizica, cat si psihica. Zilnic, credinciosul trebuie sa vina la geamie, pentru slujba speciala, teravi". La sfarsitul celei de a 27-a zi a postului, este comemorata "Kadar Gecesi" (Laylat al-Qadr in araba), noaptea in care profetului Mahomed i-a fost revelat Coranul de catre Allah. Este noaptea in care barbati si femei, deopotriva, merg la geamie si asculta predica imamului. Este noaptea in care cerul se deschide si hotarele dintre lumea oamenilor si cea a ingerilor se intrepatrund. Ramazan Bayram-ul tine trei zile. Se gatesc bucate alese, credinciosii (numai barbati) vin la geamie sa se roage, fiecare dintre rugaciunile rostite in aceasta perioada sfanta avand o valoare, in ochii lui Allah, mult mai mare decat cele rostite in restul anului. Se fac vizite, copiii si tinerii merg la cei mai in varsta.

Scris de: {autor}M.D.M.{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii