Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:19 25 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prime de Crăciun pentru angajaţii SC Termica Distribuţie din Năvodari

ro

21 Dec, 2011 01:42 1176 Marime text
Navodari_director_Manu_Alexandru.jpgAngajaţii de la SC Termica Distribuţie din Năvodari se numără printre puţinii angajaţi care vor primi în acest an prime de Crăciun. „Toţi cei 127 de angajaţi ai societăţii vor avea parte de prime de Crăciun, în valoare de 350 de lei. În afară de aceste prime, Primăria le va oferi pachete, care conţin un pui, făină, orez, zahăr", a declarat directorul SC Termica Distribuţie, Alexandru Manu. „Deoarece am intrat în sezonul rece, iar meteorologii au anunţat ninsori şi la malul mării, SC Termica Distribuţie a pregătit deja utilajele de deszăpezire. Avem şase încărcătoare şi patru camioane. Utilajele sunt pregătite pentru a înfrunta ninsorile. Zilele acestea vom mai achiziţiona opt cauciucuri pentru două încărcătoare", a mai spus Alexandru Manu. În ceea ce priveşte restul utilajelor din parcul auto al SC Termica Distribuţie, acestea au intrat într-o revizie tehnică generală. „Vorbim despre 15 utilaje pe care le folosim doar în sezonul cald. Acestea au intrat în reparaţii, ca la primăvară să fie gata pentru continuarea lucrărilor de asfaltare", a conchis directorul SC Termica Distribuţie, Alexandru Manu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii