Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:11 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zilele porţilor deschise la Cumpăna

ro

07 Nov, 2008 23:21 1055 Marime text

Evenimentul se va derula în perioada 8 - 15 noiembrie, la iniţiativa autorităţilor locale din Cumpăna.

Timp de o săptămână, locuitorii comunei Cumpăna vor fi într-o continuă sărbătoare, localnicii şi nu numai având posibilitatea, cu această ocazie, să viziteze sediul primăriei, dar şi ale celorlalte instituţii de pe raza localităţii.

Primarul localităţii, Mariana Gâju, promotoarea acestei acţiuni, a anunţat că, o dată cu această ocazie, va fi celebrată şi finalizarea lucrărilor la clădirea noii primării şi la cea a Consiliului Local.

Week-end-ul va debuta cu un spectacol în aer liber, susţinut de ansamblul de dansuri folclorice „Româncuţa“, Fanfara Statului Major al Forţelor Navale Române din Constanţa încălzind atmosfera pe parcursul întregii zile. Începând cu ora 11.00, autorităţile locale, împreună cu invitaţii sosiţi cu ocazia Zilelor deschise, vor vizita cartierul rezidenţial Del Sole, cartierul de blocuri de tip ANL, dar şi zona industrială şi instituţiile de utilitate publică din comună.
Un sobor de preoţi, în frunte cu Înalt Preasfinţia sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba de sfinţire a noului sediu al celor două instituţii locale, care va fi precedată de un spectacol susţinut în sala Casei de Cultură. Vor fi prezenţi artişti de marcă ai scenei muzicii uşoare româneşti, precum Fuego, Grigore Vieru, Mariana Anghel şi Ion Drăgan.

La finalul zilei, autorităţile locale, judeţene şi centrale sunt aşteptate la concertul susţinut de Costi Ioniţă, Alexia şi Celia.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii