Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:56 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius, gazda congresului Asociaţiei Europene de Sănătate Publică Orodentară

ro

11 Sep, 2010 00:00 1990 Marime text
ovidius_campus___.jpgÎn aceste zile, la Constanţa, se desfăşoară lucrările Forului European al decidenţilor din sănătatea publică orodentară a Europei.

La eveniment sunt prezenţi 150 de participanţi, 27 dintre ei reprezentând toate centrele universitare din România. Temele abordate sunt fluorizarea sării în Europa şi în celelalte ţării, furnizarea asistenţei de medicină dentară din ţările din euroregiunea Mării Negre, promovarea sănătăţii orodentare, prevenirea cancerului oral, dar şi calitatea vieţii raportată la sănătatea orodentară. Congresul a fost precedat de un workshop privind „Metodologia Cercetării Ştiinţifice“, la care au participat un număr mare de tineri cercetători, proveniţi din toate ţările riverane Mării Negre. Co-preşedinte al Asociaţiei Europene de Sănătate Publică Orodentară şi decan al Facultăţii de Medicină Dentară din Constanţa, prof. dr. Corneliu Amariei a precizat: „Trebuie să arătăm conducătorilor din domeniul medicinei dentare că euroregiunea Mării Negre, prin potenţialul uman valoros şi important numeric, se poate alinia oricând cerinţelor europene. Actuala criză globală va aduce importante modificări care nu vor ocoli pe nimeni. Cu siguranţă, România a câştigat mulţi prieteni sau cel puţin susţinători printre participanţii care apreciază la superlativ organizarea congresului“. Organizatorii manifestării sunt: Facultatea de Medicină Dentară a Universităţii Ovidius, Asociaţia Română de Sănătate Publică Orodentară şi Asociaţia Europeană de Sănătate Publică Orodentară. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii