Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:43 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nunta de Top 300, consumata in cinci luni

ro

02 Mar, 2010 03:58 12215 Marime text

bis_des703.jpgRoxana şi Mihai Leu au decis să divorţeze după numai cinci luni de la căsătorie. Fiica lui Florin Cârstocea şi băiatul lui Vasile Leu, şeful de la ARGUS SA, două nume de Top 300 bogătaşi şi-au unit destinele într-o zi de 13, în iunie 2009. Pe 25 noiembrie acelaşi an, au depus dosarul de divorţ şi au devenit „liberi de contract" pe 4 decembrie. Portalul instanţelor ne arată că Roxana Leu, în calitate de Reclamantă a depus dosarul înregistrat cu numărul unic 37378/212/2009, având ca obiect divorţul prin acord. Pe 4.12.2009, instanţa de judecată a dispus desfacerea căsătoriei din culpă comună, fără motivare. Cu această ocazie, reclamanta, Roxana, a revenit la numele purtat anterior, Cârstocea. Roxana şi Mihai păreau să pornească la drum sub cele mai bune auspicii. Ambii sunt copii cu familii foarte înstărite, iar naşi le-au fost Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură, împreună cu soţia sa, Mihaela.

 

 

 

 

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Aklex 02 Mar, 2010 23:50 Slujba satanica oficiata de Teodosie Spagoveanul caterisit de Biserica nu duce decat la asemenea divorturi! Ca sa nu mai vorbim de onorariul barosan pe care cei nestiutori in ale satanismului il platesc lui Teodosie ! Blestemul lui Teodosie se revarsa si peste cei carora le oficiaza marile ""slujbe"" de orice fel ! Un caterisit si blestemat ca Teodosie nu mai are ce cauta in Biserica!!!Succes oameni buni!!!
  • Flix 02 Mar, 2010 17:30 blestemele parintilor le trag copiii,nu ete nimic intampator, si primul sot a fugit cu alta...
  • florin 02 Mar, 2010 17:29 divort cu miros de prafuri albe....
  • Gore 02 Mar, 2010 13:10 il ajung bleste,mele pe hotul asta ordinar de Carstocea,ce face acum cu o fiica inceputa si lasata...Da banii la oameni,nenorocitule,tot asa bine o sa-ti mearga de acum,ai grija...
  • angajatu 02 Mar, 2010 05:08 Nu-i o noutate pentru Carstocea, este invatat sa piarda procesele ca de ex cele de la SC.RIG service cu angajatii, cred ca deaia a si lasat-o LEU pe fiesa.