Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:53 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Christian Gigi Chiru, în inspecţia de pe strada Traian "Nu se face nimic"

ro

27 Jan, 2011 00:00 1612 Marime text

 Ieri, directorul Inspectoratului Judeţean în Construcţii Constanţa, Christian Gigi Chiru, a mers pe strada Traian pentru a verifica în ce stadiu sunt lucrările, dacă acestea au început şi dacă groapa care se formase în urmă cu mai bine de jumătate de an a mai avansat în dimensiuni.

În urma verificării, s-a constatat că problemele de pe strada Traian sunt departe de a se fi terminat. Nimeni nu se mai preocupă de această problemă, deşi lucrurile se agravează pe zi ce trece. Chiar dacă există două expertize tehnice care atestă faptul că situaţia este gravă şi continuă să se agraveze, nimeni nu ia în seamă această problemă, în ciuda faptului că s-a dat un termen maxim pentru efectuarea intervenţiilor de urgenţă: 30 martie.

Inspectorii IJC au avertizat asupra riscului şi chiar au sancţionat lipsa de reacţie a proprietarului şi a învestitorului, care, deşi a anunţat că va începe lucrările, până în acest moment nici măcar nu a organizat şantierul. Din acest motiv, inspectorii IJC s-au deplasat încă o dată în zonă pentru a vedea care este situaţia în acest moment. Pentru că lucrările nu au fost demarate în niciun fel, a fost întocmit un nou proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. În procesul verbal se arată: ,,În zonă au fost efectuate încă două controale prin care s-au constatat neconformităţi la construcţii, trama stradală şi blocurile adiacente şi au fost dispuse măsuri. Responsabilul, Primăria Constanţa, nu a executat obligaţiile privind urmărirea comportării în timp a construcţiilor de complexitate şi importanţă deosebită referitoare la stabilitate şi rezistenţă", motiv pentru care au fost încă o dată sancţionaţi contravenţional. Mai mult, reprezentanţii IJC au făcut o nouă plângere penală la poliţie, prin care se aduce la cunoştinţă faptul că ,,investitorii nu au demarat lucrările de remediere şi nu au pus în aplicare măsurile dispuse prin expertiză. Aceştia se fac vinovaţi de executarea de lucrări de construcţii într-o zonă protejată, care pot produce consecinţe, precum şi distrugerea parţială a construcţiei, fapte ce constituie infracţiune conform art. 31 din Legea nr. 10/1995". ,,Încercăm în continuare să tragem semnale de alarmă asupra riscurilor existente. Din acest motiv, am făcut o nouă sesizare la poliţie, ceea ce reprezintă practic o nouă filă la dosarul pe care l-am trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa", a precizat Christian Gigi Chiru, directorul IJC Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Administrator Ziuact 27 Jan, 2011 10:14 va rugam sa ne contactati pe adresa de mail a redactiei tomis@ziuact.ro sau la numarul de telefon 0241 611 906
  • medgidian 27 Jan, 2011 07:31 Trimiteti sa se faca control si la Medgidia la sala de sport si hotel stadion. La intrarea in sala sporturilor se vede clar ca pamantul o ia la vale pt. ca sunt crapaturi mari. Aceeasi problema este pe terasa tribuna la hotel. Este pericol,sa nu cumva sa cada aceste cladiri,mai ales cand sunt oameni in ele.