Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:08 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Au fost validaţi 28 de prodecani de la Universitatea Ovidius Dănuţ Tiberius Epure - „Perioada de reorganizare se apropie de final"

ro

03 May, 2012 02:28 3054 Marime text

Consiliul de Administraţie al Universităţii Ovidius a aprobat, în unanimitate, validarea noilor prodecani ai celor 16 facultăţi.

„Conform Cartei Universităţii Ovidius din Constanţa, numărul prodecanilor facultăţilor se stabileşte în funcţie de numărul de studenţi. Prin noile numiri, perioada de reorganizare a Universităţii se apropie de final, în paralel cu definitivarea regulamentelor proprii de funcţionare a instituţiei de învăţământ superior. Urmează alte etape la fel de importante, precum admiterea în noul an universitar, creşterea vizibilităţii Universităţii, precum şi trecerea de la o educaţie predominant informativă la o educaţie formativă a studenţilor, orientată spre crearea de competenţe", a declarat prof.univ.dr. Dănuţ Tiberius Epure, rectorul Universităţii.

Noii prodecani

În urma validării, noii prodecani de la Universitatea Ovidius sunt: la Facultatea de Ştiinţe Economice, prof. univ. dr. Ion Botescu, prof.univ.dr. Elena Condrea, prof.univ.dr. Veronica Popovici şi prof.univ.dr. Simona Luize Utureanu. Facultatea de Medicină îi are drept prodecani pe conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu, conf.univ.dr. Liliana Ana Tuţă şi conf.univ.dr. Felix Voinea. În ceea ce priveşte Facultatea de Farmacie, au fost validaţi prof. univ. dr. Constanţa Sava şi şef lucrări dr. Stelian Paris. La Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport este prof. univ. dr. Mirela Damian, iar la Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă au fost validaţi conf.univ. dr.ing. Erol Cârjali şi şef lucrări dr.ing. Gabriela Ianculescu. La Facultatea de Construcţii a fost validat şef lucrări dr.ing. Dragoş Vintilă. În ceea ce priveşte Facultatea de Medicină Dentară, noul prodecan este prof. univ. dr. Victoria Badea, iar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele educaţiei sunt validaţi lect. univ. dr. Rodica Enache şi lect.univ.dr. Daniela Dumitra Căprioară.

La Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologia Petrolului, a fost validată şef lucrări dr.ing. Ancaelena Eliza Sterpu, în timp ce la Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole a fost, la rândul său, validată prof.univ.dr. Marioara Trandafirescu. Facultatea de Matematică şi Informatică o are prodecan pe lect.univ.dr. Cristina Elena Flaut, iar la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative au fost validaţi lect. univ. dr. Mihaela Rus, lect.univ.dr. Adina Laura Pandele şi lect.univ.dr. Mariana Radu. În ceea ce priveşte Facultatea de Teologie, au fost validaţi pr.prof. univ. dr. Nechita Runcan şi pr.lect.univ.dr. Dănuţ Popovici. Facultatea de Litere îi are ca decani pe conf. univ. dr. Cristina Tamaş şi conf.univ.dr. Remus Bejan, iar Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice pe lect. univ. dr. Cristian Moşnianu. La Facultatea de Arte a fost validată lect.univ.dr. Mariana Frăţilă. Totodată, s-a aprobat, în unanimitate, reorganizarea structurii Departamentului ID-IFR după cum urmează: director - conf.univ.dr. Anghel Panait şi director adjunct - prof.univ.dr. Adriana Manea. În cadrul Consiliului de Administraţie s-a mai stabilit şi componenţa Comisiei de Etică din cadrul Universităţii. Preşedintele Comisiei de Etică a fost numit prof.univ.dr. Ion Ileana - Facultatea de Medicină Generală, iar membrii sunt: prof.univ.dr. Anca Stanciu - Facultatea de Ştiinţe Economice, prof.univ.dr. Marius Crăciun - Facultatea de Matematică - Informatică, prof.univ.dr. Florenţa Marinescu - Facultatea de Arte, conf.univ.dr. Gabriel Mihai - Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, conf.univ.dr. Irina Niţă - Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologia Petrolului şi Răzvan Ivlampe - student Facultatea de Ştiinţe Economice. De asemenea, s-a aprobat, în unanimitate, numirea domnului Gabriel Prodan, lect.univ.dr. la Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologia Petrolului, în funcţia de director al Institutului de Nanotehnologii şi surse alternative de energie. Potrivit deciziilor CA, alegerile pentru directorii de departamente din cadrul Facultăţilor de Medicină Dentară, Farmacie, Inginerie Mecanică, Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Litere vor avea loc pe data de 9 mai.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii