Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:58 06 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alegeri cu miză istorică Rectorii universităților din Constanța fac apel la participare activă pentru viitorul european al României

ro

16 May, 2025 13:33 591 Marime text

Rectorii celor trei instituții de învățământ superior din municipiul Constanța – Universitatea „Ovidius”, Universitatea Maritimă și Universitatea „Andrei Șaguna” – lansează un apel comun către comunitatea academică și întreaga societate civilă, încurajând participarea responsabilă la turul al doilea al alegerilor prezidențiale, programat pentru 18 mai 2025.

Într-o declarație oficială transmisă pe 16 mai, conducătorii celor trei universități atrag atenția asupra importanței menținerii traiectoriei europene și euroatlantice a României, subliniind că acest parcurs este esențial nu doar pentru educație, cercetare și inovare, ci și pentru stabilitatea democratică a țării.

Documentul evidențiază faptul că universitățile din Constanța beneficiază direct de apartenența României la spațiul european, prin acces la fonduri structurale, mobilități academice și parteneriate internaționale. În acest context, rectorii subliniază că exercitarea dreptului la vot reprezintă nu doar un act civic, ci o responsabilitate morală profundă, ancorată în tradiția învățământului superior românesc.

Publicăm mai jos, integral, declarația comună:

Declarație comună a rectorilor instituțiilor de învățământ superior din Constanța: Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea Maritimă din Constanța și Universitatea „Andrei Șaguna”

Constanța, 16 mai 2025

În calitate de conducători ai principalelor instituții de învățământ superior din municipiul Constanța – Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea Maritimă din Constanța și Universitatea „Andrei Șaguna” – ne adresăm comunității academice, societății civile și tuturor cetățenilor cu un apel solemn la participare activă și responsabilă în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, ce va avea loc în data de 18 mai 2025.

Considerăm că menținerea României pe traiectoria europeană și euroatlantică reprezintă o condiție esențială pentru dezvoltarea sustenabilă a educației, cercetării și inovării, precum și pentru asigurarea unui cadru democratic, stabil și predictibil în care generațiile actuale și viitoare să își poată construi un viitor sigur.

Universitățile constănțene beneficiază de programe europene structurale, de mobilități academice și de parteneriate internaționale care contribuie substanțial la modernizarea infrastructurii educaționale, la internaționalizarea cercetării și la consolidarea poziției României în spațiul cunoașterii și inovației globale. Aceste beneficii sunt indisolubil legate de apartenența noastră la spațiul de valori democratice, pluraliste și europene.

În același timp, reafirmăm că exprimarea votului nu este doar un drept constituțional, ci și o datorie morală. Această datorie este adânc înrădăcinată în tradiția seculară a învățământului superior românesc și în misiunea fondatorilor școlii naționale, de la Gheorghe Lazăr și Ion Heliade Rădulescu, la Spiru Haret și Dimitrie Gusti – oameni de cultură care au văzut în educație o vocație publică, un instrument al emancipării și al responsabilității civice. Astăzi, în numele acestei tradiții, suntem chemați să continuăm misiunea lor printr-o atitudine activă, conștientă și asumată față de destinul societății noastre.

Lansăm, așadar, un apel deschis către studenți, cadre didactice, personal administrativ și toți cetățenii să participe la vot în mod informat, responsabil și conștient de implicațiile profunde ale acestei alegeri pentru viitorul României în Europa.

Semnatari:

  • Conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu, Rector, Universitatea „Ovidius” din Constanța

  • Conf. univ. dr. Gabriel Raicu, Rector, Universitatea Maritimă din Constanța

  • Prof. univ. dr. George Daniel Papari, Rector, Universitatea „Andrei Șaguna” din Constanța



Citește și 
Bătălie juridică pentru alegerile prezidențiale din 2025. Două procese la Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii