Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:15 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Loteria Romana, campioana la procese

ro

11 Mar, 2009 15:11 1444 Marime text
Potrivit statisticilor întocmite de vrăjitorul.eu, din 2002 până la finele anului 2008, Loteria Română a avut 257 de procese. 

Fie că au fost intentate de angajaţi, în baza abuzurilor săvârşite de foştii şefi ai Loteriei Române de-a lungul timpului, fie de Federaţia Română de Fotbal - spre exemplu, trendul proceselor din 2002 până în 2008 a fost unul ascendent. Astfel, cele mai multe în 2007 - 108, şi cele mai  puţine - doar unul, în 2002.

Înfiinţată din 1906, Compania Naţională „Loteria Română" S.A., a înregistart cele mai multe procese în capitală - 62, capitala fiind urmată de Maramureş - cu 23, Cluj - 21, Gorj - 13,Timiş - 12, Bacău - zece, Mureş, Prahova, Ialomiţa - câte nouă. În clasamentul distribuţiei pe judeţe figurează Dolj şi Neamţ cu câte opt, urmate de Caraş Severin - şapte, Brăila - şase, Botoşani, Teleorman şi Alba - câte cinci, Arad, Satu Mare, Vâlcea -patru, Hunedoara, Constanţa, Suceava, Tulcea - câte trei şi Iaşi Giurgiu, Mehedinţi, Argeş, Harghita, Vaslui, Bihor - câte două, Olt, Sibiu, Vrancea, Sălaj şi Galaţi câte unul.

În privinţa tipurilor de procese în care a fost implicată Loteria Română, potrivit aceleiaşi surse, în 59 de procese a fost pârât, în 57 intimat, 43 - reclamant, în 22 - petent, 13 - apelant, 11 - debitor, opt - în care au constituit parte civilă iar în cinci - contestator. De asemenea, instituţia a mai figurat ca şi creditor în trei procese, ca intervenient şi făptuitor în câte două procese şi intervenient în nume propriu şi revizuent în câte unul.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii