Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:52 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adrian Minune plange la capataiul sotiei lui Florin Salam

ro

13 Apr, 2009 11:20 14908 Marime text
„Mi-am pierdut prinţesa", atât a fost în stare să spună, Florin Salam, la aflarea veştii că soţia sa nu mai este în viaţă

Cunoscutul manelist a pierdut ce avea mai scump chiar de ziua lui onomastică: de Sfintele Florii, soţia şi mama copiilor lui, Ştefania, a trecut în eternitate. Femeia, de numai 27 de ani suferea de ciroză şi complicaţii la rinichi şi a fost operată vineri, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Cu toate eforturile, medicii nu au putut face nici un miracol, starea pacientei lor fiind foarte gravă.

 Imediat ce a trecut în nefiinţă, curtea spitalului s-a umplut de rude şi prieteni. Printre cei care au ţinut să îi fie aproape manelistului s-a aflat şi Adrian Minune, cel care le este naş de cununie.

"Mi-am pierdut prinţesa", atât a fost în stare să spună Salam, ieri după ora 12.00, când a aflat de la medici cumplita veste.

Ştefania Salam, fusese operată vineri, dar doctorii nu i-au putut salva viaţa. Potrivit acestora, pacienta a venit joi la spital în stare gravă cu blocaj renal şi cu ciroză hepatică. Mai mult, apropiaţii cuplului spuneau că soţia acestuia ar fi făcut acum un an şi o infecţie care, în timp, i-a afectat grav sănătatea.

Tinerii erau căsătoriţi de doi ani şi aveau doi copii: un băiat, Daniel, de cinci ani, şi o fetiţă, Beatrice, de opt ani.

Nunta acestora a avut loc în Antalya, Turcia, invitaţii fiind duşi la petrecere cu o aeronavă închiriată şi cazaţi la un hotel de cinci stele
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • dana 04 Mar, 2010 12:42 esti cel mai tare om
  • gabriela-arad 06 Feb, 2010 01:02 fi tare pt copilasii tai si pt tine.noi fani tai te iubim.d-zeu va fi cu tine si te va ajuta sa iti cresti ingerasii.iar sotia ta sg va veghea asupra voastra de acolo de sus
  • mihaela 12 Nov, 2009 09:42 fii tare dragul nostru salam ca asta a fost sa fie de la sg nostru d-zeu ai grija de printisorii tai sa nu duca lipsa de printesa lor mamica pa florin si stefania
  • gabi 23 Apr, 2009 08:48 imi pare rau pt sotia ta
  • nyku 21 Apr, 2009 14:36 salame ne pare rau la toti pentru tine si suntem alaturi
  • miky 15 Apr, 2009 14:23 d-zeu sa o ierte pe printesa ta Florin
  • fara nume 13 Apr, 2009 22:36 imi pare foarte rau de ce sa intamplat sa fie tare florin!!! numi ca in situati deaste nu pre poti dar totusi sa nu crezi ca ai pierdut-o ea de acoladin rai de vede si pe tine si pe cei copii ai vostri!!!
  • anonim 13 Apr, 2009 15:33 sincere condoleante si ai grija de copii tai ...dumnezeu so ierte
  • anonim 13 Apr, 2009 14:17 de cind am aflat pling intruna parca ar fi cineva de al meu,fii tare ai 2 copii de crescut.te iubesc
  • andreea 13 Apr, 2009 13:52 condoleante florine imi pare rau dar ai grija de copii tai fi tare
  • OBS 13 Apr, 2009 10:08 DUMNEZEU SA O IERTE SA O ODIHNEASCA