Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:57 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iași/Șase persoane trimise în judecată pentru acordarea, respectiv obținerea unor locuri de cazare în comine studențești prin fapte de corupție

ro

07 Jun, 2017 18:19 2271 Marime text
 Ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Iași au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a următorilor inculpaţi:
C.V., administrator a două cămine studențești aparținând unei universități din Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare în formă continuată şi luare de mită;
G.A.C., fostă studentă, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la cumpărare de influenţă (4 infracţiuni), complicitate la trafic de influenţă (4 infracţiuni), complicitate la dare de mită şi complicitate la luare de mită;
C.I., fost şef al unui cămin studenţesc, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă (4 infracţiuni);
M.M., tatăl unui student, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi cumpărare de influenţă;
M.I. și C.V., părinții unor studenți, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.         
          În fapt, ca urmare a denunţurilor formulate de doi studenţi ai unei universităţi ieșene și a cercetărilor efectuate de ofițerii S.J.A. Iași, în baza delegării procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, au fost identificate mai multe persoane, angajați ai universității în cauză, împreună cu studenți și părinți ai acestora, care ofereau, respectiv obțineau locuri de cazare în căminele studențești, prin fapte de corupție.
Astfel, la data de 29.09.2016, inculpata C.V., administrator a două cămine strudențești, a fost surprinsă în flagrant de ofițerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Iaşi, în timp ce primea de la un investigator sub acoperire suma de 100 euro, în scopul acordării unui loc de cazare fără respectarea condiţiilor prevăzute de statutul universității.
Referitor la inculpata G.A.C., fostă studentă a universităţii, în cursul lunii octombrie 2011, aceasta, în schimbul sumei totale de 1.700 euro a intermediat cazarea unui număr de 5 studenţi, luând contact cu inculpatul C.I. care se preleva de influenţa pe care o avea asupra comisiei de cazare a universității respective.
În ceea ce privește pe inculpatul C.I., fost șef de cămin, în cursul lunii octombrie 2010, în calitate de membru al comisiei de cazare în cămin a solicitat şi primit, prin intermediul inculpatei., suma de 350 euro de la inculpatul M.M. pentru cazarea fiului său, student. De asemenea, în cursul lunii octombrie 2011, în virtutea influenţei de care se prevala asupra membrilor aceleiași comisii, a solicitat şi primit, în total, suma de 1.350 euro, de la un număr de patru persoane, printre care şi inculpaţii M.I. şi C.V., pentru cazarea unor studenți.
Precizăm, totodată, că inculpata C.V., în calitatea sa de administrator a căminelor studențești, în anul universitar 2011-2012, şi-a însuşit suma de 15.800 lei, încasată de la un număr de 19 studenţi, reprezentând taxă de cămin.
 
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii