Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
21:20 20 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Extradarea lui Mihai Necolaiciuc

ro

20 Apr, 2011 22:38 820 Marime text

Conform tratatului de extradare existent si a decretului de extradare semnat de Secretarul de Stat al SUA, Hillary Clinton, la data de 8 aprilie 2011, fostul Director al Companiei de Cai Ferate Romane, Mihai Necolaiciuc, a ajuns azi, 20 aprilie 2011 la Bucuresti, unde este acuzat de coruptie.

Statele Unite spera ca odata ajuns in Romania, el va avea parte de un proces echitabil, care sa trimita un puternic semnal celor implicati in activitati similare, si anume ca actele de coruptie nu vor fi tolerate, indiferent de nivel si ca persoanele implicate in astfel de activitati pot fi puse sub urmarire penala.

In mai 2007, Biroul Federal de Investigatii (FBI) a primit o solicitare de asistenta din partea Directiei Nationale Anticoruptie (DNA). In solicitare se mentiona ca DNA il investigheaza pe Mihai Necolaiciuc impreuna cu sase alte persoane pentru „coruptie (publica) la nivel inalt". Necolaiciuc si ceilalti au fost acuzati „de achizitii publice ilegale", de „cumpararea unor produse de proasta calitate la preturi exagerat de mari" precum si „de alte infractiuni de coruptie". Acestea au rezultat in pierderi de 69 milioane de euro pe care Directorul General al Cailor Ferate Romane le-a cauzat bugetului de stat al Romaniei.

Cand s-a aflat ca Necolaiciuc a fugit din Romania in SUA la inceputul lui 2007, a inceput o investigatie comuna a U.S. Department of Homeland Security, U.S. Marshals Service si FBI. In urma acesteia, Necolaiciuc a fost arestat in West Palm Beach, Florida si a fost retinut in asteptarea audierii privind extradarea sa de catre tribunalul districtual din Middle District of Florida. La 1 martie 2011, judecatorul Douglas N. Frazier a dat o decizie in acest caz si a ordonat ca Necolaiciuc sa fie predat Romaniei in baza tratatului de extradare existent intre Statele Unite si Romania. Pe baza tratatului de extradare existent intre Romania si SUA, Secretarul de Stat Hillary Clinton a semnat la 8 aprilie 2011 decretul de extradare a lui Necolaciuc facand astfel posibila extradarea acestuia in Romania. FBI a ajutat Politia Romana in procedurile de extradare.

Ti-a placut articolul?

Comentarii