De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
07:59 27 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cum arată averile noilor consilieri judeţeni Daniel Turcu a ratat Primăria Năvodari, dar a cucerit un loc în CJ (document)

ro

04 Jul, 2016 00:00 837 Marime text

 
Pe site-ul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) au început, de curând, să fie publicate declaraţiile de avere şi de interese ale noilor consilieri judeţeni, aceia care vor lua, în mandatul 2016 - 2020, cele mai importante decizii pentru întreg judeţul Constanţa.
Cotidianul ZIUA de Constanţa va publica, pe măsură ce sunt postate pe site-ul CJC, declaraţiile de avere şi de interese ale tuturor consilierilor judeţeni, iar acestea vor putea fi consultate şi în secţiunea „Documente“ a site-ului ziuaconstanta.ro.
 
Primul care a depus actele la CJC solicitate conform legii a fost Daniel Turcu, unul dintre aleşii Partidului Mişcarea Populară, de altfel, fostul candidat al popularilor pentru Primăria Năvodari. Deşi a ţintit la funcţia de primar al unui important oraş, informaţiile despre educaţie, formare sau activitatea sa de zi cu zi sunt aproape inexistente. Potorivit declaraţiei de avere completate la finele lunii iunie şi depuse la CJC chiar pe 1 iulie 2016, Daniel Turcu nu deţine nicio proprietate: nu are casă, maşină, terenuri sau depozite bancare, şi nici bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro.
 
Daniel Turcu are, în schimb, un credit la Banca Transilvania, contractat în anul 2008 şi scadent în anul 2018, în sumă de 36.000 de lei. Anul trecut, Turcu a avut un venit de doar 1.876 de lei (aproximativ 153 de lei lunar), ca urmare a activităţii la firma SC Freya Insur Broker de Asigurare-Reasigurare SRL, la care figurează ca asociat.
 
Potrivit declaraţiei de interese, numele lui Turcu apare legat de şase societăţi comerciale: SC Smart Interim SRL, SC Denim Line Vinyl SRL, SC Century Solutions Box SRL, SC Sixth June SRL, SC Za Urban Express SRL şi SC Freya Insur Broker de Asigurare-Reasigurare SRL. Exceptând ultima firmă, în toate celelalte este şi administrator şi asociat, iar în SC Sixth June SRL este asociat unic. Valoarea părţilor sociale deţinute totalizează 80.440 de lei, iar în calitate de administrator spune că nu a avut niciun beneficiu în anul fiscal anterior depunerii declaraţiei de avere. Nu în ultimul rând, Daniel Turcu menţionează calitatea de secretar general al organizaţiei judeţene a PMP Constanţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii