Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:53 19 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce avere și interese are Anica Constantin, șef la Serviciul Contabilitate Salarizare din cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Constanța (DOCUMENTE)

ro

19 Jul, 2025 16:28 275 Marime text
  • În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Anicăi Constantin, șef serviciu la Serviciul Contabilitate Salarizare din cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială Constanța


Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale primarilor, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.


În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Anicăi Constantin, șef serviciu la Serviciul Contabilitate Salarizare din cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială Constanța.


Anica Constantin a completat ultima declarație de avere la data de 14 mai 2025. În aceasta, ea a trecut cele două terenuri intravilane deținute împreună cu soțul George Constantin. Un teren a fost moștenit în 2005 și este situat în Constanța, iar celălalt a fost cumpărat în 2006, fiind situat în Techirghiol.


Soții Constantin au moștenit în 2005 și o casă în Constanța în suprafață de 120,8 mp.


Ea deține și un autoturism marca Ford fabricat în 2014.



Anica Constantin a declarat că a înstrăinat un teren agricol în martie 2023, pentru prețul de 225.000 lei.


Șefa de la Serviciul Contabilitate Salarizare a făcut un credit în 2007 ce este scadent în 2028. Valoarea este de 100.000 euro.


Ea a încasat de la DGAS Constanța un salariu de 90.758 lei. Soțul a avut o pensie de stat de 7.000 lei.



Pe 14 mai 2025, Anica Constantin a depus și declarația de interese, fără a face mențiuni.

 

Declarații anterioare


În declarația de avere din 2024, Anica Constantin a avut un salariu de la DGAS Constanța în valoare de 85.647 lei, iar soțul lucra ca inginer electric la o companie din Norvegia, unde avea un salariu de 29.000 de euro.

Restul datelor din declarația de avere, dar și din declarația de interese sunt asemănătoare.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Declarație de avere 2025 – Andrada-Daniela Bărbatu, director executiv în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Constanța, deține terenuri, locuințe și conturi în euro și dolari (DOCUMENTE) 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii