Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:03 12 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Copii din Năvodari, zi de neuitat în compania sportului. Au făcut cunoștință cu disciplinele de la CS Năvodari

ro

12 Jul, 2025 16:43 307 Marime text
  • Tinerii fac parte din proiectul ,,Biblioteca din Vacanță" coordonat de Gabriela Roșca și Victoria Radu.


Numeroși copii de la cele trei școli din Năvodari s-au aflat în Sala Sporturilor din orașul constănțean, unde s-au distrat, s-au jucat și au făcut cunoștință cu disciplinele sportive pe care le pot practica la CS Năvodari.


Tinerii fac parte din proiectul ,,Biblioteca din Vacanță“ coordonat de Gabriela Roșca (inspector de specialitate) și Victoria Radu (inspector de specialitate) și au avut parte de o zi de neuitat în compania sportului.
 

Au promis că vor reveni în sala de sport

„Gazde primitoare au fost Cristian Husea - Șef Serviciu Sport Administrativ, Florentina Oprea - Asistent Manager, Valentina Șchiopu - inspector resurse umane, alături de întregul colectiv al Clubului Sportiv Năvodari, care le-au arătat copiilor de ce este important să practice un sport. A fost prezentată oferta disciplinelor sportive pe care Primăria Orașului Năvodari și Consiliul Local le oferă tuturor copiilor din orașul nostru, iar aceștia au fost entuziasmați și au promis că vor reveni în sala de sport pentru cât mai multe antrenamente în vacanța de vară“, este mesajul CS Năvodari.


Ulterior, a doua zi, aproximativ 900 de copii, părinți și antrenori de la CS Năvodari au avut parte de câteva ore de distracție la Circul Bellucci din Năvodari. Spectacolul susținut de artiști a fost special pentru tinerii sportivi de la CS Năvodari, accesul tuturor fiind gratuit.
 

Pregătirea cercetașilor

De asemenea, Sala Sporturilor din Năvodari a găzduit mai multe activități organizate de Centrul Local, coordonat de Ovidiu Mihai Florescu. Aproximativ 150 de cercetași au participat la o serie de ateliere educative și recreative, precum: ateliere despre cercetășie și semnificația însemnelor, ateliere de conduită, jocuri sportive și de echipă, sesiuni despre gestionarea emoțiilor și conștientizare, dezvoltarea spiritului de echipă și ateliere de muncă practică, ateliere de dans.


„Aceste activități contribuie la formarea unor tineri responsabili, implicați și empatici. Hai CS Năvodari!“, se mai arată pe pagina de Facebook a CS Năvodari.



Nu în ultimul rând, micul șahist de la CS Năvodari Octavian Marcu a ocupat locul trei la categoria de vârstă Under-7 a Trofeului Techirghiol „Mircea Pavlov“, ediția a 31-a, desfășurată la Techirghiol, în județul Constanța.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Sursa foto: Facebook (Clubul Sportiv Năvodari)


Citește și:

Micii fotbaliști de la CS Năvodari au câștigat, la Albena, turneul „Golden Dobrudzha Cup“ la categoria Under-9


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii