Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
04:33 21 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Constanța de odinioară „Primarul Mihail Coiciu, garanţie morală şi materială pentru bunul mers al trebuinţelor şi prosperitatea comunei” (galerie foto)

ro

12 Jan, 2016 00:00 5805 Marime text
Pentru o parte a constănţenilor, numele Coiciu a devenit substantiv comun. Cu el s-a numit apartenenţa la un cartier, s-a definit condiţia socială a unei categorii de locuitori, sub semnul lui s-a dezvoltat o solidaritate aparte, a unui trecut împărţit egal. Chiar preschimbat în Poporului, în vremea comuniştilor, oamenii locului nu au spus niciodată altfel decât Coiciu acelui cartier muncitoresc, cu cele mai multe case aliniate simetric. Care nu mai seamănă deloc cu vilele de toate formele și culorile, străjuite cu garduri înalte, opace, în care nu mai pătrunde nici privirea indiscretă, nici măcar bucuria soarelui!
 
Dar câţi ştiu că bărbatul din fotografie, cu frunte înaltă, ochi pătrunzători, purtând barbă, favoriţi şi monoclu a dăruit Constanţei mai mult decât mulţi alţi primari la un loc? Câţi  mai recunosc astăzi generozitatea impresionantă a edilului de suflet românesc care a fost ales şi aclamat cu entuziasm de populaţie în mai multe rânduri, încredinţându-i-se scaunul Primăriei?
 
Născut în 1842, în judeţul Cahul, mort în 19 august 1914 la Constanţa, studii economice la Chişinău şi Odessa. Prefect de Cahul. În 1878 a fost repartizat în Dobrogea mai întâi administrator al plăşii Hârşova, director de Prefectură şi apoi primar de Constanţa în patru mandate: 15 decembrie 1886 - 9 decembrie 1888, 30 august 1891- 20 decembrie 1891, 18 aprilie 1892 - 12 iunie 1897 şi 12 martie 1910 - 7 iulie 1910. Consilier comunal. Director şi preşedinte al Băncii de scont,  fruntaş al filialei Constanţa a Partidului Naţional Liberal. Mare proprietar.
A stat la Hârşova doar în primele zile ale lui noiembrie 1878, cât a durat descălecatul trupelor româneşti, de la Brăila la Tulcea, şi apoi a fost transferat la Constanţa. La 23 ale lunii, numele Coiciu figurează alături de Remus Opreanu în rândul oficialilor români. Ca director de prefectură, Mihail Coiciu a semnat toate actele oficiale legate de transformările provinciei redevenită acasă după secole de administraţie otomană.
Face intervenţii repetate la Ministerul Instrucţiunilor Publice pentru a se construi la Constanţa un local pentru şcolile de băieţi şi fete, care „să fie templu al culturii naţionale, şi o podoabă a oraşului”. Vrea să plaseze şcoala în centrul oraşului şi cere un teren de la Căile ferate, aflate la ora aceea în proprietatea companiei engleze.
În martie 1883 se constituie Comitetul pentru ridicarea statuii lui Ovidiu, care îl alege preşedinte. Socotită o problemă de maxim interes pentru oraş, cere aprobare ministrului pentru a se începe în regim de urgenţă construcţia localului de băi.

Pe timpul lui Coiciu oraşul avea faima unei aşezări curate, în siguranţă

„În ziua de 22 a lunii decembrie (n.r. 1891), am avut a treia oară alegeri pentru comuna noastră, Constanţa, în interval de-abia de un an. Cetăţenii au avut o singură dorinţă, aceea ca în capul comunei noastre să fie Mihail Coiciu, om onest, capabil, activ şi bun gospodar. În persoana dlui Coiciu cetăţenii au văzut o garanţie morală şi materială pentru bunul mers al trebuinţelor şi prosperitatea comunei. /.../Venim dar respectuoşi, domnule ministru, să vă rugăm să binevoiţi a lua în considerare cele ce am avut onoarea a expune şi validând alegerile să confirmaţi ca primar al oraşului nostru pe dl. Coiciu, ales şi aclamat cu entuziasm de populaţie”.
 
Lucrările primului  local de şcoală din Constanţa încep la 8 iulie 1892, sub conducerea lui Mihail Coiciu. Tot el cere insistent ajutor pentru spital, singurul din judeţ, pentru întreţinerea căruia Primăria suporta cheltuielile cu o pătrime din bugetul ei, căci veneau bolnavii din judeţ -apăruseră primele ambulanţe rurale - şi bolnavii, scria el în memoriile către centru, sunt mai mulţi decât creditele bugetare. La sfârşitul anului 1893, Mihail Coiciu raporta ministrului de Interne: „Am construit un local, în condiţiunile cerute, după un plan aprobat de serviciul tehnic şi de minister, în care zilele acestea s-a şi instalat. Noul local s-a mobilat cu totul din nou, neintroducându-se nimic din vechiul local al spitalului, astfel că ne putem felicita că spitalul cu noua lui instalaţiune poate cu drept cuvânt să fie considerată ca adevărată casă de sănătate.”
La 15 decembrie 1887 scria ministrului despre alimentarea cu apă a populaţiei de la puţurile şi cişmelele din Anadalchioi, un cătun aflat la 3 km de oraş, în timp ce vitele se adapă de la puţurile drumului de fier, adică din spaţiul rezervat companiei engleze, fiind nevoite să traverseze Piaţa Independenţei şi să calce copiii şi femeile aflate la plimbare. Îl informa pe ministru că în curtea catedralei se afla un puţ pentru udat grădinile pe care primăria vrea să-l cureţe, să facă un rezervor  şi  să construiască deasupra un chioşc.
 
Anadalchioi era un cătun amplasat  la 3 km de oraş, care însă alimenta cu apă bună oraşul. În zonă locuiau 37 de familii. În 1887, Mihail Coiciu solicita alipirea cătunului Anadalchioi la oraş. Câţiva ani mai târziu, el cumpără 100 de hectare de teren şi îl lotizează, vânzându-l cu sume modice veteranilor.
 
În prezenţa lui se oficiază Monumentul ostaşilor francezi la 1892 şi înhumarea osemintelor soldaţilor francezi morţi de ciumă în timpul Războiului Crimeii, la 1854. Osemintele - zeci  de schelete - s-au găsit la fundaţia noului Cazino, într-o grădină mică situată la capătul falezei. Consiliul local a oferit guvernului Franţei un teren în care să fie înhumaţi şi mai târziu să se ridice un monument.
 
În octombrie  1896, dr. Carol Frederic aducea din Germania, suportând un lung drum de circa 10 zile, 150 de păsări domestice, diverse specii, pentru a le aclimatiza în Dobrogea şi cel care se oferă să pună la dispoziţie spaţiile necesare este primarul Coiciu, într-o crescătorie improvizată chiar în incinta casei sale. Aceasta a devenit nucleul primei staţiuni de cultură a păsărilor înfiinţate în Dobrogea.
 
Gimnaziul clasic, care se înfiinţează la 1896, era prevăzut a fi plasat lângă Palatul comunal. Locaţia i-o stabileşte acelaşi edil interesat ca marile instituţii ale statului să fie amplasate în centrul civic al urbei. Să mai precizăm că iluminatul public al Constanţei, cu cel mai modern sistem al timpului, exact ca la Bucureşti, este tot o realizare a mandatului lui Mihail Coiciu.
 
În mai 1899, se afla pe lista membrilor fondatori pentru înfiinţarea unui ateneu la Constanţa, dorit a fi o societate ştiinţifică, care să adune alături intelectualii urbei. Numărul aderenţilor depăşise cifra o sută. În 1905. este preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa. Coiciu intră în vârtejul disputelor şi intereselor de partid, urcă şi coboară pe scara funcţiilor politice, devine pentru scurt timp preşedintele organizaţiei liberale locale. În ianuarie 1910 este ales vicepreședintele organizației locale a Partidului Naţional Liberal.
 
Revenit primar pentru scurt timp, în 1910, continuă cu sârguinţa deja cunoscută lucrările aflate în curs de finalizare: Cazinoul, alimentarea oraşului cu apă de la Dunăre, construirea unui abator, a Şcolii mixte 2 „Principele Carol”, terminarea bisericii, pavarea străzilor comerciale.
 
În 1912, pe Mihail Coiciu  îl găsim printre cetăţenii care depun la Primărie o garanţie de 50.000 de lei pentru concesionarea iluminatului electric şi a liniilor de tramvai Constanţa - Anadalchioi, Mamaia şi Techirghiol, apreciind-o ca una dintre primele întreprinderi economice din această zonă.

Mihail Coiciu - un mecena

„Subsemnatul Mihail Coiciu, proprietar din Constanţa, în deplină sănătate şi plenitudinea mintei mele, gândindu-mă cum urmează să se facă cu averea mea după ce nu voi mai fi pentru cei vii, în vedere că bunul Dumnezeu nu mi-a dat copii şi ca o dovadă de iubire ce am pentru scumpa mea soţie, Gabriela M. Koiciu, am hotărât următoarele:
1) Las prea iubitei mele soţii Gabriela M. Koiciu uzufructul întregei mele averi nemişcătoare presentă şi viitoare de care să se folosească tot timpul vieţii sale; iar nuda proprietate a întregei mele averi nemişcătoare, presentă şi viitoare o las Ateneului Român din Bucureşti.
2) După încetarea din viaţă a soţiei mele, folosinţa acestei averi va trece Ateneului Român din Bucureşti, căreia i-am lăsat şi nuda proprietate, devenind astfel Ateneul proprietar absolut pe întreaga mea avere nemişcătoare pe care o va întrebuinţa în scop cultural şi de binefacere.
Averea nemişcătoare presentă este: Casa cu locul lor în Constanţa, Casa cu locul lor şi dependinţe în cătunul Anadalchioi, comuna Palaz, teren de cultură în cătunul Anadalchioi, casă cu loc şi via în localitatea Viile Vechi din Constanţa.
3) Las soţiei mele Gabriela M. Koiciu toată averea mea mişcătoare, ce se va găsi la încetarea mea din viaţă, cu care să se urmeze astfel: Toată mobila din casa în care locuesc, argintăria, giuvaeruri, care de altfel în mare parte aparţin soţiei mele, vor rămâne în deplina ei proprietate.
Restul averei mişcătoare se va vinde de către soţia mea, iar preţul se va adaoga la numerarul şi efectele ce vor rămâne după încetarea mea din viaţă. Cu acest numerar şi efecte soţia mea Gabriela M. Koiciu va dispune după cum urmează:
  1. Lei 10.000 (zece mii lei) soţiei mele, de care să dispună după cum va voi.
  2. Mai las 10.000 (zece mii) tot soţiei mele pentru a întâmpina cheltuieli de înmormântare, a face pomeni şi celelalte îngrijiri creştineşti pentru odihna sufletului meu, a pune o piatră pe mormântul meu şi a avea întreţinerea anului de doliu.
  3. Va număra 10.000 (zece mii) lei surorei mele Eudoxia Koiciu.
  4. Lei 40.000 (patruzeci mii) va întrebuinţa la facerea unui local de şcoală în cătunul Anadalchioi pe locul meu, care va purta numele de „Şcoala Mihail Koiciu”.
  5. Va număra Comunei Constanţa lei 20.000 (douăzeci mii), ca semn de recunoştinţă populaţiunei ei, care în multe rânduri mi-a dat dovadă de încredere şi dragoste. Această sumă se va depune în bonuri la Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni din Bucureşti ca din venitul cupoanelor să se îmbrace în fiecare an în timpul iernii copiii săraci de la şcoalele publice primare din Constanţa.
  6. Va întrebuinţa lei 1.000 (una mie) la cumpărarea a cinci vaci pe care, după alegerea ei, soţia le va împărţi la cinci oameni săraci.
  7. Lei 10.000 (zece mii) mi le va întrebuinţa a înzestra după alegerea ei zece fete sărace la măritişul lor
./.../
10) Ori ce sumă va prisosi, după ce se vor acoperi toate legatele şi plăţile ce am impus soţiei mele, se va preda Ateneului Român din Bucureşti, cu care să se ajute tinerii merituoşi spre a-şi completa studiile.
12) Dacă Ateneul Român din Bucureşti nu va accepta averea ce i-am testat, această avere mişcătoare şi nemişcătoare să se dea Comunei Constanţa spre a forma un fond din care să se înfiinţeze şi să se întreţie un azil de infirmi şi bătrâni în casele mele din Anadalchioi.
 
Mihail Coiciu moare la Constanţa, la 18 martie 1914. Ateneul Român solicită imediat inventarierea averii succesorale. Gabriela Coiciu explică într-un proces-verbal cerut în Justiţie că imobilul din str. Gr. Cantacuzino 21 (în care locuieşte), ca şi cele din str. Carol nr. 18 şi nr. 20, închiriate sub proprietatea sa, sunt terenuri ce îi aparţin dinaintea căsătoriei cu Mihail Coiciu. Gabriela Coiciu - fără copii, singură şi bolnavă, moare la 27 iunie 1920.
 
În bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei, pe durata a zece ani, număraţi după moartea ei, figurează un punct distinct: repartizarea fondului Coiciu pentru încurajarea unor elevi talentaţi, susţinerea activităţilor culturale, diverse investiţii edilitare. Fondul de 50.000 lei anual, era gestionat de consilierii locali, raportând public, an după an, despre folosirea lui.
 
La 22 septembrie 1934, prin ordinul 501, se deschid cursurile şcolii din cartierul Coiciu, în localul construit pe strada Isvor nr. 27. În anul 1957 se va da în folosinţă noul lăcaş de şcoală pe strada Isvor 26, numindu-se la început Şcoala nr. 10. Primul local de şcoală există şi astăzi ca o anexă a clădirii noi. În iunie 2002, Şcoala ia numele „Mihail Coiciu”. Şi se împlineşte astfel, cu mare întârziere, dorinţa proprietarului acelui loc, desăvârşindu-se o necesară restituţie morală.
 
Prin toate actele de generozitate şi mai ales prin întreaga sa atitudine civică din timpul bogatei cariere administrative, Mihail Coiciu şi-a câştigat dreptul de a rămâne în istoria Constanţei ca un spirit  de bun gospodar, perpetuând mitul faptelor de bine.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • florin 27 Jan, 2016 15:37 Nu pot spune nimic de rau,dar sigur peste 100 de ani si despre Mazare si Constantinescu se v-a vorbi ca de niste oameni "foarte iubiti de cetateni" care au condus destinele orasului timp de 15-20 de ani.Cine a fost ales 4 mandate de 4 ani a fost iubit tare de cetateni nu?