Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
23:56 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Sănătate Ce spun genunchii despre sănătatea ta

ro

09 Jun, 2015 08:50 803 Marime text
Durerea de genunchi este neplăcută și te împiedică să îți desfășori activitatea zilnică. În plus, s-ar putea să ascundă boli mai grave.
 
Durere de genunchi când urci scările. Dacă preferi să iei liftul, pentru că durerea de genunchi nu te lasă să urci scările, un calmant s-ar putea să nu rezolve problema. Acest simptom ar putea anunța o osteoartrită, o boală degenerativă a articulațiilor, potrivit prevention.com. În mod normal, această afecțiune apare după vârsta de 40 de ani, însă sunt cazuri când boala se instalează mai devreme.
 
Zgomote și blocaje în timpul mersului. Articulațiile genunchilor ar trebui să se miște ușor și fără zgomot, așa că dacă simți un fel de cârcel în timp ce mergi ori auzi zgomote ciudate, ar trebui să vezi un medic. S-ar putea să ai o ruptură de menisc, care trebuie tratată chirurgical, scrie unica.ro.
 
Amorțeli sau furnicături în spatele genunchiului. Disconfortul în spatele genunchiului poate semnala o leziune a nervului sciatic. Orice amorțeală sau furnicătură care apare acolo este cauzată, de obicei, de nervii din coloană. În unele cazuri, durerea se întinde până în talpa piciorului.
 
Senzația de căldură sau durere în spatele genunchiului. Când călătorești cu avionul, este foarte important să îți miști continuu picioarele, pentru că altfel pot apărea mici cheaguri de sânge în genunchi. Dacă ai o senzație de căldură ori simți durere, mergi la medic, pentru că un cheag de sânge îți poate pune viața în pericol.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii