Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:52 12 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri Constanța, azi Cine ar fi femeia lovită mortal de tren, lângă Valu lui Traian

ro

12 Apr, 2026 14:47 620 Marime text




În cursul zilei de astăzi, 12 aprilie 2026, o femeie a fost victima tragică a unui accident feroviar mortal.

Accidentul a avut loc  în zona localității Valu Traian, județul Constanța.

Femeia care a decedat ar fi  C.T, născută în 1949, din Constanța.


Precizările IPJ Constanța despre gravul incident


„Astăzi, în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi fost accidentată de tren, în zona localității Valu lui Traian.


Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o femeie, de aproximativ 70 de ani, care a decedat la fața locului.

Circulația feroviară este întreruptă în vederea efectuării cercetării la fața locului.

Cercetările sunt continuate de către polițiști pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.”, transmite IPJ Constanța.


Citește și
Știri ConstanțaFOTO+VIDEO. Accident feroviar la Valu lui Traian, în prima zi de Paște. O femeie a decedat!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii