Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:56 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zona Casei de Cultură, cea mai poluată din Constanţa Prefectul cere luarea de măsuri până la Paşte

ro

13 Apr, 2011 15:17 1053 Marime text
După videoconferinţa de astăzi pe care prefecţii din 20 de judeţe au avut-o cu ministrul MAI, Traian Igaş, şi cu cel al Mediului, Laszlo Borbely, s-au constatat niveluri ridicate de poluare în mai multe oraşe din ţară.

Constanţa nu se află pe această listă însă şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, Senol Zevri, a declarat că în oraşul nostru, depăşire foarte mari ale nivelului poluării au fost înregistrate în zona Casei de Cultură. Acest lucru a fost semnalat primăriei Constanţa care şi-a luat angajamentul să reîmprospăteze şi să înfiinţeze spaţii verzi în această zonă. Chiar dacă termenul pentru acest proiect era octombrie 2010, primăria a motivat că nu a avut bani, dar şi-a luat angajamentul ca până pe 11 iunie să implementeze această măsură. Prefectul le-a cerut Gărzii de Mediu şi APM Constanţa, ca azi, să transmită o adresă către primărie de urgentare a acestei măsuri astfel încât să înfiinţeze spaţii verzi până la Paşti.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii