De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
21:35 17 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Viceprimarul municipiului Botoșani, trimis în judecată

ro

23 Dec, 2015 17:50 481 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:
 
ALEXA CĂTĂLIN VIRGIL, viceprimar al municipiului Botoşani, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- conflict de interese,
 
TOMA ADRIAN-NICOLAE, administrator şi asociat al S.C. Inginer Consultant S.R.L. Şcheia, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de:
- participaţie improprie la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
- participaţie improprie la infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri,
- înşelăciune,
 
ALEXA BOGDAN-VASILE, fratele primului inculpat,  administrator al unor societăţi comerciale, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de:
- participaţie improprie la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
- participaţie improprie la infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri,
- înşelăciune,
- participaţie improprie la infracţiunea de spălare a banilor,
- spălare a banilor,
 
HUMĂ MARCEL, administrator al unei societăţi comerciale, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor,
 
MOLDOVANU DAN-OVIDIU şi CIOBANU ANA, auditori în cadrul unei societăţi comerciale, în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
În perioada noiembrie – decembrie 2011, inculpatul Alexa Cătălin Virgil, în calitate de viceprimar al Municipiului Botoşani şi preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor privind atribuirea, de către municipiul Botoşani, a contractului „Asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor - sursa şi reţele" a depus diligenţele necesare în vederea determinării membrilor comisiei respective de a declara admisibilă şi apoi de a declara câştigătoare oferta depusă de S.C. Inginer Consultant S.R.L. Şcheia.
De menţionat este faptul că, această societate a fost înfiinţată special de inculpatul Alexa Bogdan-Vasile, fratele viceprimarului, în cursul lunii octombrie 2011, fapt cunoscut de viceprimarul municipiului Botoşani.
De asemenea, inculpatul Alexa Cătălin Virgil cunoştea şi faptul că datele prezentate nu sunt reale, având scopul final de a obţine pentru el şi pentru fratele său Alexa Bogdan Vasile sumele aferente acestui contract.
În sensul celor menţionate mai sus, inculpatul Alexa Bogdan Vasile a întocmit în fals mai multe documente cu scopul de a obţine pentru sine, prin intermediul S.C. Inginer Consultant S.R.L. Şcheia, suma de 903.879,40 lei alocată din bugetul UE şi suma de 90.387,94 lei din bugetul local, fără ca beneficiarul lucrărilor să cunoască situaţia de fapt reală.
Oferta S.C. Inginer Consultant S.R.L. Şcheia a fost depusă ulterior la sediul Primăriei Botoşani de către inculpatul Toma Adrian Nicolae şi susţinută de acesta în faţa comisiei de evaluare, cunoscând că a fost semnată în fals de inculpatul Alexa Bogdan Vasile şi fără a cunoaşte datele înscrise în formularele de ofertă, deşi deţinea în mod legal calitatea de administrator a societăţii.
Demersurile inculpatul Alexa Cătălin Virgil au avut ca obiectiv final atribuirea contractului respectiv către S.C. Inginer Consultant S.R.L. Şcheia, pentru ca fratele său, inculpatul Alexa Bogdan Vasile să obţină sumele de bani alocate acestui contract.
În urma verificărilor efectuate în cauză, a rezultat faptul că S.C. Inginer Consultant S.R.L. Şcheia nu îndeplinea cerinţele de calificare solicitate şi nu a declarat subcontractorii (firme deţinute de cei doi fraţi), cu scopul de a ascunde conflictul de interese în care se afla inculpatul Alexa Cătălin Virgil.
Ca urmare a desemnării ca şi câştigătoare a firmei menţionate mai sus,  Primăria municipiului Botoşani a fost sancţionată prin aplicarea unei corecţii financiare de 100 % din valoarea contractului respectiv, stabilită de Autoritatea de Management POS Mediu, pentru încălcarea de către societatea respectivă a clauzelor contractuale şi de către inculpatul Alexa Cătălin Virgil a prevederilor legale privind conflictul de interese, cauzându-se prin acestea un prejudiciu bugetului unităţii administrativ teritoriale în cuantum de 2.241.620,91 lei.
Pentru a ascunde provenienţa ilicită a sumei de 1.019.695,53 lei primită în condiţiile mai sus menţionate de la Primăria Municipiului Botoşani, inculpatul Alexa Bogdan-Vasile, deşi nu avea vreo calitate în S .C. Inginer Consultant S.R.L. Şcheia, a determinat-o pe contabila acestei firme să transfere banii respectivi în conturile unor societăţi controlate de el şi de inculpatul Humă Marcel. Ulterior, în acelaşi scop, banii respectivi au fost ridicaţi de la bancă de cei doi inculpaţi în numerar.
 
În datele de 26 şi 28 octombrie 2011, inculpatul Moldovanu Dan-Ovidiu a consemnat în rapoartele de audit întocmite în baza cererii de certificare a S.C. Inginer Consultant S.R.L. Şcheia, date nereale, cu privire la activitatea acestei societăţi, a dotărilor şi a procedurilor ce au fost implementate, cu scopul de a acorda în timpul cel mai scurt două certificări ISO.
Aceste rapoarte au fost semnate şi de inculpata Ciobanu Ana, în calitate de membru al echipei de audit, fără a participa la activitatea de audit propriu-zisă şi fără a evalua datele înscrise în cuprinsul acestora.
 
Primăria municipiului Botoşani s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.241.620,91 lei.
 
În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor Alexa Bogdan Vasile, Alexa Cătălin Virgil, Toma Adrian Nicolae şi Humă Marcel.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoşani, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 

Sursa foto: botosaneanul.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii