Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:49 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident grav în Buzău Un mort şi cel puţin doi răniţi după ce un autocar s-a ciocnit cu un autoturism

ro

12 Jul, 2015 17:28 1716 Marime text
 
Un adolescent a murit şi cel puţin alte două persoane au fost rănite într-un accident produs, în această după-amiază, pe DN 2 (E 85), la intrarea în Râmnicu Sărat, după ce un autocar cu pasageri s-a ciocnit cu un autoturism.
Potrivit primelor informaţii oferite de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Buzău, Amalia Călugăru, autocarul plin cu pasageri, care venea dinspre Moldova şi se îndrepta spre Bucureşti, a avut loc după ce şoferul autocarului a vrut să intre în parcarea unui han, unde fac, de obicei, popas autovehiculele de călători care vin dinspre Moldova spre Muntenia. În momentul în care a încercat să intre în parcarea localului, şoferul nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism Logan care circula dinspre Buzău spre Focşani.
În urma impactului, un adolescent aflat în autoturism a murit, iar cel puţin alte două persoane au fost rănite şi transportate la spital, primele informaţii arătând că este vorba tot de ocupanţi ai autoturismului, care sunt din judeţul Vrancea. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a cauzelor producerii incidentului rutier.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii