Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:49 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident rutier mortal pe șoseaua de centură a municipiului Buzău. Un bărbat a murit după ce s-a răsturnat cu mașina

ro

19 Jun, 2019 21:14 2440 Marime text
Un şofer în vârstă de 63 de ani din Bucureşti s-a accidentat grav şi a murit câteva ore mai târziu după ce, în timp ce conducea pe şoseaua de centură a municipiului Buzău, s-a răsturnat pe câmp, informează Agerpres.ro

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, inspectorul principal Ane Marie Vrapciu, în timp ce conducea un autoturism pe Şoseaua Nordului din municipiul Buzău, din direcţia Ploieşti către Mărăcineni, un bucureştean de 63 de ani a pierdut controlul asupra direcţiei, a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a răsturnat.

"Conducătorul auto, singurul ocupant al maşinii a fost preluat de ambulanţă şi transportat la spital. În cauză se întocmeşte dosar penal, iar cercetările continuă", a mai declarat sursa citată.


Bărbatul a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, unde câteva ore mai târziu a decedat.

Se pare că şoferul ar fi pierdut controlul volanului după ce a trecut printr-o groapă din afara carosabilului.

Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii