Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:02 09 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO. Trei cetățeni egipteni depistați, ascunși într-un autocamion, la Calafat

ro

09 Apr, 2026 11:04 161 Marime text
Sursă foto: Poliția de Frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, în cooperare cu omologii bulgari, au depistat ieri, 8 aprilie 2026, în jurul orel 17:30, în parcarea din proximitatea stației de taxare Calafat-Vidin, trei cetățeni străini care au încercat să intre ilegal în România, ascunși în compartimentul cu marfă al unui autocamion.

Polițiștii de frontieră din Giurgiu, în cooperare cu polițiștii de frontieră bulgari, au selectat pentru control un autocamion înmatriculat în Polonia.
Acesta era condus de un cetățean ucrainean, în vârstă de 51 de ani, care circula pe ruta Grecia-Polonia și transporta, conform documentelor, role de aluminiu.

Cu ocazia verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că prelata semiremorcii era tăiată în partea superioară.

În urma controlului amănunțit al compartimentului de marfă, au fost descoperite trei persoane ascunse, care au declarat că sunt cetățeni egipteni.

Cu ocazia  audierilor și cercetărilor efectuate s-a stabilit că aceștia s-au urcat în autocamion fără știrea șoferului, într-o parcare din Grecia, cu intenția de a ajunge în Germania.

În cauză, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de trecerea frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet, ne transmit reprezentanții instituției.

„La scurt timp, în conformitate cu prevederile planului de cooperare încheiat între Poliția de Frontieră Română și Poliția de Frontieră Bulgară, a avut loc o întrevedere de frontieră cu ocazia căreia au fost predați autorităților competente din Bulgaria șoferul ucrainean, cei trei cetățeni egipteni și mijlocul de transport în care aceștia au fost ascunși, pentru continuarea cercetărilor.”

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu partenerii instituționali, continuă să desfășoare acțiuni pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, în vederea asigurării securității granițelor României și a unei gestionări eficiente a fluxurilor migratorii.

 

Citește și:
Poliția de Frontieră Române, la datorie în perioada Paștelui Catolic și a Floriilor Ortodoxe. Ce nereguli au fost constatate
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii