Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă a lui Nicuşor Constantinescu
Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă a lui Nicuşor ConstantinescuInstanţa Tribunalului Bucureşti a luat în discuţie propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu cea a arestului preventiv în cazul lui Nicuşor Constantinescu. Procurorii anticorupţie au solicitat acest lucru pentru că, spun ei, şeful Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa nu şi-a îndeplinit obligaţiile impuse în cadrul măsurii controlului judiciar.
"Noi am prezentat un set de fotografii, care au circulat în presă, inclusiv săptămâna trecută, care arată starea medicală gravă, obiectiv vorbind, în ceea ce îl priveşte pe domnul Nicuşor Daniel Constantinescu, faptul că acesta nu şi-a încălcat cu rea-credinţă obligaţiile pe care le avea, în sensul că acesta nu se poate deplasa în momentul acesta, cu drena pe care o are montată, pe o distanţă aşa de mare, dintre România şi Statele Unite ale Americii. Am invocat faptul că procurorul care a încuviinţat părăsirea ţării, începând cu data de 3 aprilie 2014, cunoştea faptul că domnul Constantinescu urmează să suporte un tratament complex, care includea nu doar operaţia care a fost deja realizată, ci şi tratamentul cu radioterapie, care urmează să fie realizat tot acolo, fază în care domnul Constantinescu se află în momentul de faţă", a declarat avocatul Marius Mocanu, după terminarea procesului de la Tribunalul Bucureşti.
Avocatul a adăugat că medicii din Statele Unite ale Americii, care se ocupă de îngrijirea lui Nicuşor Constantinescu, spun că orice întrerupere a tratamentului medical în momentul de faţă "reprezintă un risc major pentru viaţa" lui Nicuşor Constantinescu.
"Din punct de vedere procedural, dacă instanţa, analizând argumentele pe care le prezintă procurorul, argumentele pe care noi le-am prezentat, ajunge la concluzia că domnul Constantinescu şi-a încălcat cu rea-credinţă obligaţiile pe care le avea, respectiv o singură obligaţie, discutăm în momentul de faţă, şi anume aceea de a se afla pe teritoriul României, urmează să se dispună măsura arestului preventiv în ceea ce îl priveşte pe acesta", a mai spus avocatul.
Sursa text: mediafax.roUrmareste-ne pe Grupul de Whatsapp