Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:04 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Republica Moldova A fost desemnat noul candidat la funcția de premier

ro

15 Jan, 2016 19:28 1665 Marime text
 
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat în această după-amiază decretul privind desemnarea noului candidat al majorității parlamentare declarate, Pavel Filip, la funcția de premier, informează Unimedia și Radio Chișinău, potrivit Agerpres.

Imediat după anunțul privind desemnarea sa, Pavel Filip i-a mulțumit lui Timofti pentru încrederea acordată și a dat asigurări că va începe luni negocierile cu fracțiunile parlamentare, scrie Agerpres.

„Sunt conștient de perioada deloc ușoară prin care trece Republica Moldova. Vreau să mulțumesc membrilor parlamentului care și-au pus semnătura pentru a mă înainta. Mulțumesc mult președintelui. Vor fi purtate negocieri cu fracțiunile parlamentare, pentru a lua în calcul doleanțele lor. Nu vreau să vin cu o dată concretă de prezentare a guvernului, ne vom strădui într-o perioada cât mai scurtă”, a spus Filip, în timpul unui briefing de presă susținut alături de Nicolae Timofti, potrivit Agerpres.

Președintele Timofti a motivat acceptarea noului candidat al majorității prin faptul că situația s-a schimbat de joi seara, când mai mulți semnatari ai declarației de susținere a unui eventual candidat la funcția de premier din partea majorității declarate au anunțat că-și retrag semnăturile dacă Partidul Democrat (PDM) va insista asupra candidaturii lui Vlad Plahotniuc.

În prima parte a zilei de vineri, majoritatea parlamentară i-a prezentat președintelui Timofti o nouă candidatură pentru postul de premier, în persoana ministrului în exercițiu al tehnologiei informației și comunicațiilor, Pavel Filip.

Anterior desemnării lui Filip drept nou candidat la funcția de premier, candidatul desemnat joi seara de președintele Timofti, Ion Păduraru, a anunțat că și-a retras candidatura. 

Potrivit Constituției Republicii Moldova, candidatul desemnat la funcția de prim-ministru are la dispoziție 15 zile pentru a cere votul de încredere al parlamentului asupra programului și componenței guvernului.


Sursa: Agerpres
Sursa foto: digi24.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii