Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:52 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proces simulat la Facultatea de Drept a Universităţii "Spiru Haret" Constanţa

ro

25 Feb, 2015 17:35 2420 Marime text
În data de 28 februarie 2015, începând cu ora 11, Facultatea de Drept și Administrație Publică Constanța, Universitatea „Spiru Haret” va găzdui cel de-al cincilea proces simulat, dintr-o serie de zece pe care le organizează în cadrul proiectul cofinanțat din Fondul Social European.
 
Obiectivul general al proiectului este creşterea şanselor de succes a viitorilor absolvenţi de învățământ juridic în procesul de tranziţie de la şcoală la locul de muncă, prin furnizarea unui program integrat de consiliere și orientare în profesie şi practică de specialitate.
 
Pentru a pune în practică competențele achiziţionate pe parcursul stagiului s-a amenajat o sală de judecată simulată care respectă cerințele legale cu privire la amenajarea căilor de acces și dotarea sălilor de ședință din instanțele judecătorești cu mobilierul necesar judecătorilor, procurorului, grefierului, avocaților, părților, persoanelor private de libertate și publicului.
 
La eveniment participă cadre didactice, studenți, masteranzi și reprezentanți ai Baroului Constanța.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii