Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:25 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prejudiciu de 2.700.000 de lei Fostul şef al clubului Morgana ar putea fi arestat azi pentru 29 de zile

ro

11 Aug, 2011 13:49 1207 Marime text
Stelian Tocia, în vârstă de 33 de ani, din Constanţa, fostul patron al clubului Morgana, ar putea fi arestat azi pentru 29 zile. În prezent, Tocia se află în Arestul Poliţiei Constanţa, bănuit fiind de evaziune fiscală. Potrivit poliţiştilor Serviciului de Investigarea Fraudelor, Stelian Tocia, în calitate de administrator societăţii comerciale Ascom Transport SRL, în perioada ianuarie 2008 - iunie 2010 a evidenţiat în actele contabile cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale privind achiziţii de mărfuri (cereale, plante oleaginoase, utilaje), cât şi servicii de transport. Oamenii legii spun că prejudiciul creat de individ ar fi de 2.700.000 de lei. Pe numele lui Stelian Stocia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a emis ordonanţă de reţinere sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Datele oficiale arată că SC Ascom Transport SRL a avut sediul în satul Grădina, după care s-a mutat în Siliştea, judeţul Constanţa, iar domeniul principal de activitate este „transporturi rutiere de mărfuri şi servicii de mutare". Monitorul Oficial al României numărul 1980/2010 arată că numita Elena Puia s-a retras din firma mai sus precizată cesionând la valoarea nominală a celor zece părţi sociale a zece lei reprezentând 50% din capitalul social lui Stelian Tocia care a devenit asociat unic şi administrator. Poliţiştii din Serviciul de Investigarea Fraudelor nu-l au pentru prima dată în colimator pe Tocia. Aproape de începutul lunii martie 2007, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa au preluat un dosar de la SIF, cauză în care 12 persoane erau bănuite că ar fi implicate în contrabandă cu ţigări din magazinele din Vama Veche. Conform presei din acea vreme, anchetatorii îi vizau pe Ionuţ Ilie Zisu, de 42 ani, din Bucureşti, administratorul societăţii „Dutty Free România” din Ilfov, Răzvan Petrovici, de 39 ani, din Bucureşti, Costel Bobic, de 50 ani, din Bucureşti, George Nivaci, de 28 ani, din Constanţa, Nicolae Cioti, de 31 ani, din Constanţa, Stelian Tocia, de 28 ani, din Constanţa, Stelian - Marius Caracoti, de 28 ani, din Constanţa, George Nicolae, din 26 ani, din Constanţa, Anton Caracotă, de 39 ani, din Constanţa, Mihai Giumba, de 31 ani, din Constanţa, Iuliana-Cristina Emil, de 38 ani, din Constanţa şi Sabina Maria Dănilă, de 31 ani din Mangalia - operatori comerciali în cadrul societăţii din zona de trecere a frontierei Vama Veche. La sfârşitul lunii septembrie 2005, Tocia a fost urmărit de poliţiştii mangalioţi care au găsit în maşini numeroase pachete de ţigări şi sticle de băutură. În tot acest scandal au sancţionaţi şi poliţişti de frontieră. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii