De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
15:13 17 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ministerul Sănătății confirmă că un al treilea copil a murit de rujeolă

ro

22 Sep, 2016 12:14 655 Marime text
Ministerul Sănătății a anunțat astăzi că Institutul Cantacuzino a confirmat că și cel de-al treilea copil suspect de rujeolă a murit din cauza acestei boli.
 
"Institutul Cantacuzino a confirmat joi către Centrul Național de Control al Bolilor Transmisibile faptul că, în urma analizelor efectuate, cel de al treilea copil care a murit este intens pozitiv pentru virusul rujeolei. Asta înseamnă că a murit din cauza rujeolei", potrivit unei informări a Ministerului Sănătății.
 
Miercuri, Ministerul Sănătății preciza, într-un comunicat, că în primele opt luni ale acestui an, în România s-au înregistrat 675 de cazuri confirmate de rujeolă, în 23 de județe, iar doi copii au murit. Un al treilea deces suspect de rujeolă a fost înregistrat zilele trecute, însă așteaptă confirmarea finală, arăta MS.
 
"Comparativ cu anul 2015, creșterea este mai mult decât alarmantă. În tot anul trecut au existat doar 7 cazuri confirmate de rujeolă și niciun deces. Ministerul Sănătății condamnă în cei mai duri termeni campaniile iresponsabile împotriva vaccinării copiilor. Rezultatele acestora se traduc, de exemplu, în înmulțirea cazurilor de rujeolă de zeci de ori într-un singur an", se sublinia în comunicatul MS.

Ti-a placut articolul?

Comentarii