Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
21:37 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Master Planul de Transport, gata de aprobare în Guvern. Vezi proiectele pentru Constanţa (document)

ro

13 Sep, 2016 17:31 1598 Marime text
Master Planul General de Transport (MPGT), documentul strategic pentru investiţiile din domeniul transporturilor pe următorii 15 ani, a fost transmis de către Ministerul Transporturilor pentru a fi adoptat printr-o Hotărâre de Guvern, informează hotnews.ro.
 
Documentul conţine principalele proiecte de autostrăzi, drumuri expres, investiţii în căi ferate şi căi navale pe care are nevoie România să le implementeze. Pe sectorul rutier, cel mai voluminos dintre domeniile tratate în Master Plan, strategia prevede până în orizontul 2030 nu mai puţin de 11 autostrăzi şi 19 drumuri expres, la pachet cu alte zeci de modernizări de drumuri actuale şi variante de ocolire.
 
Iată unde apare Constanţa
 
În sectorul rutier (listă proiecte drumuri expres), în documentul citat, apare Constanța - Tulcea - Brăila (+ pod peste Dunăre): 1141,88 (valoare estimată mil.Euro); 187,7 (lungime km); 2016-2018 / 2028-2032 (perioadă de implementare).
 
În secţiunea proiecte de electrificare și modernizare căi ferate apare şi Constanța – Mangalia, 2021-2025 fiind perioada de implementare. De asemenea, în secţiunea proiecte cale ferată cu viteză sporită, orar cadențat și servicii feroviare, apare București – Constanța, 2016-2017 – perioada de implementare.

Mai departe, în sectorul naval este trecut Portul Constanţa (2016-2030 – perioadă de implementare, 865,363,866 val. estimată euro), precum şi modernizarea ecluzelor Agigea, Cernavodă, Ovidiu, Galerii ape mari Ovidiu și Năvodari și stații de pompare. Tot în sectorul naval apar proiecte legate de Port Cernavodă, Port Ovidiu, Port Medgidia, Port Basarabi. Totodată, sunt notate şi reabilitarea sistemului colectare ape, protecții și consolidări maluri înalte pe Canalul Dunăre Marea Neagră şi a sistemului colectare ape, protecții și consolidări maluri înalte pe Canalul Dunăre Poarta Albă - Midia Năvodari.

Constanţa este trecută şi în sectorul aerian.

Puteţi vizualiza sinteza MPGT în secţiunea "Documente" anexată articolului.

Ti-a placut articolul?

Comentarii