Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:02 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lot de tablete de ciocolată suspectă de salmonella, retras dintr-un lanț de hipermarketuri din România

ro

02 May, 2014 13:19 2888 Marime text
Un lot de tablete de ciocolată cu nucă de cocos a fost retras de lanţul de magazine Lidl, după ce, în urma unei analize de autocontrol făcute de magazin, una din probele prelevate din acest lot a ieşit pozitivă pentru salmonella.

Mai multe afişe de informare a clienţilor au fost lipite în zona casele de marcat ale unor magazine Lidl din Cluj-Napoca în care aceştia sunt anunţaţi că pot returna tableta cu fulgi de cocos asupra căreia există suspiciuni de infestare cu salmonella "chiar fără a face dovada bonului de casă", primind contravaloarea produsului.

"Lidl a decis să retragă în mod preventiv produsul. Până în momentul de faţă nu s-au înregistrat reclamaţii referitoare la acest produs. Niciun alt produs comercializat de Lidl nu este afectat de această rechemare", se arată în informare.

Suspiciunea de contaminare cu salmonella a produsului a apărut după ce, în cadrul analizelor de autocontrol efectuate de magazin, au fost analizate două probe, la un laborator din Germania, dintre care una a ieşit pozitivă pentru această bacterie.

Astfel, Lidl a retras toate produsele din acel lot şi a făcut şi rechemarea în rândul populaţiei.

Totuși, în rândul cumpărătorilor acestor tablete de ciocolată nu au existat reclamaţii.

O alertă privind o posibilă contaminare cu salmonella a unor tablete de ciocolată de origine poloneză, comercializate într-un lanţ de magazine din ţară, a fost dată de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) în 25 aprilie, a declarat directorul Direcţiei Audit din ANSVSA, Monica Neagu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii