Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:05 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cazul urmăririi penale faţă de Oprea Gabriel, soluționat de prim adjunctul procurorului general

ro

25 Jan, 2016 15:04 1315 Marime text
 
În urma cererii transmise de DNA procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de sesizare a Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Oprea Gabriel, senator în Parlamentul României, fost viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi fost ministru al Ministerului Afacerilor Interne, s-a luat decizia ca soluționarea cazului să fie efectuată de prim adjunctul procurorului general.
 
„Având în vedere obligaţia de rezervă specifică magistraţilor şi consecvent poziţiei adoptate întotdeauna în cazul dosarelor aflate în curs de soluţionare, domnul Tiberiu Mihail Niţu – procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu este oportun să facă nici un fel de declaraţii în ceea ce priveşte aspectele de la punctul 2 al comunicatului Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Totodată, procurorul general doreşte să sublinieze faptul că activitatea procurorilor este guvernată de principiul independenţei, astfel încât nimeni nu poate interveni în deciziile procurorului de caz.

În considerarea acestor principii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a abținut de la soluționarea solicitării Direcției Naționale Anticorupție, aceasta urmând a fi soluţionată de prim adjunctul procurorului general”, se arată într-un comunicat transmis de Biroul de informare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
 


Sursa foto: specialarad.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii