Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:25 31 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiune rutieră amplă în județul Tulcea - 71 de sancțiuni aplicate și 9 permise reținute pentru depășirea vitezei și alte abateri

ro

31 Dec, 2025 12:48 149 Marime text

Sursă: IPJ Tulcea

Polițiștii rutieri tulceni au organizat ieri, 30 decembrie 2025, o acțiune amplă pe drumurile județului Tulcea, vizând combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, în special depășirea limitei legale de viteză. Verificările au inclus atât controlul autovehiculelor, cât și testări cu aparatul etilotest, iar scopul principal a fost promovarea unei conduite preventive responsabile la volan.


„La data de 30 decembrie 2025, între orele 07:00 și 13:00, polițiștii Serviciului Rutier Tulcea au desfășurat o acțiune amplă în județul Tulcea, vizând combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în special nerespectarea regimului legal de viteză.

În urma controalelor, au fost verificate 80 de autovehicule și efectuate testări cu aparatul etilotest. Polițiștii au constatat multiple abateri și au aplicat 71 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de aproximativ 85.000 de lei.

Dintre acestea:

  • 49 pentru depășirea limitei legale de viteză;

  • 6 pentru nepurtarea centurii de siguranță;

  • 16 pentru alte abateri rutiere.

Ca măsură complementară, au fost reținute 9 permise de conducere pentru exces de viteză.

Scopul principal al acestor acțiuni nu este doar aplicarea sancțiunilor, ci promovarea unei conduite preventive responsabile la volan. Respectarea limitelor de viteză, purtarea centurii de siguranță și adaptarea permanentă a comportamentului la condițiile de drum și trafic reprezintă elemente esențiale pentru prevenirea accidentelor grave și protejarea vieții tuturor participanților la trafic.

Conducerea preventivă salvează vieți! Poliția Tulcea recomandă tuturor șoferilor să adopte o atitudine prudentă și responsabilă, evitând riscurile inutile.

Acțiunile de acest gen vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță rutieră în județul Tulcea.”, se arată în comunicatul IPJ Tulcea.

Citește și: Măsuri de ordine publică asigurate de Jandarmeria Tulcea în perioada minivacanței de Revelion. Recomandări de la autorități
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii