MAI VIDEO. Bilanț după un an în Spațiul Schengen. Câștiguri economice mari și siguranță sporită prin tehnologie modernă
MAI: VIDEO. Bilanț după un an în Spațiul Schengen. Câștiguri economice mari și siguranță sporită prin
31 Dec, 2025 12:47
ZIUA de Constanta
155
Marime text
155
Marime text

La un an de la aderarea completă a României la Spațiul Schengen, efectele sunt vizibile atât în fluidizarea traficului la frontiere, cât și în indicatorii economici. Eliminarea controalelor sistematice la frontierele aeriene, maritime și, ulterior, terestre a redus semnificativ timpii de așteptare, generând beneficii majore pentru transportatori și mediul de afaceri.
Analizele arată că aderarea a stopat pierderi anuale estimate la peste 2 miliarde de euro, transformandu-le în câștig economic direct. Ministerul Afacerilor Interne a raportat o tranziție eficientă către metode moderne de supraveghere, înlocuind verificările clasice cu analize de risc avansate și intervenții țintite.
Un succes tehnologic major este aplicația EDAC, care permite identificarea rapidă a persoanelor urmărite sau a vehiculelor furate. În paralel, cooperarea internațională și patrulele comune au dus migrația ilegală spre zero, consolidând rolul României de protector al frontierei externe a Uniunii Europene.
Oficial de la MAI
La un an de la intrarea României în Spațiul Schengen, efectele sunt vizibile în viața noastră de zi cu zi. Călătorim mai ușor, pierdem mai puțin timp, iar aglomerația de la trecerile de frontieră s-a redus semnificativ. În același timp, instituțiile statului își îndeplinesc atribuțiile prin metode mai moderne, mai rapide și mai bine coordonate.
Aderarea s-a realizat etapizat: mai întâi au fost eliminate controalele sistematice la frontierele aeriene și maritime, iar apoi la frontierele terestre. Astăzi, România este integrată pe deplin într-un spațiu european al liberei circulații, dar și al unei responsabilități comune pentru siguranță și ordine publică.
Pentru cetățeni, beneficiul imediat este timpul câștigat: deplasări mai fluide, mai puține formalități, mai multă predictibilitate pentru familii, pentru cei care lucrează în afara țării, pentru transportatori și pentru mediul de afaceri. Aceasta înseamnă și costuri mai mici în economie. Unele analize au estimat că lipsa participării depline la Spațiul Schengen a generat pierderi de peste 2 miliarde de euro pe an; în consecință, după aderare, câștigul economic anual este pe măsură.
Spațiul Schengen nu înseamnă „fără reguli”. Înseamnă reguli aplicate mai eficient: controale țintite, bazate pe evaluarea riscurilor, și intervenții rapide acolo unde există indicii reale de încălcare a legii. Pentru cetățean, miza este esențială: libertate de mișcare, fără diminuarea nivelului de siguranță.
Pentru Ministerul Afacerilor Interne, apartenența la Spațiul Schengen a însemnat o responsabilitate mai mare. S-a trecut de la verificări sistematice la frontieră la măsuri moderne de compensare: analiză de risc mai avansată, acțiuni operative mai frecvente și cooperare internațională mai strânsă. Structurile au acționat integrat: Poliția de Frontieră, Poliția Română, Inspectoratul General pentru Imigrări și unitățile specializate, cu obiectivul central de a proteja siguranța cetățeanului.
În paralel, au fost realizate investiții în infrastructură și tehnologie: sisteme de detecție, scanere, supraveghere modernă, sisteme de recunoaștere automată a numerelor de și aplicații informatice. Un exemplu concret este aplicația EDAC, care transformă datele disponibile în alerte utile pentru intervenție. În practică, astfel de alerte pot contribui la identificarea unor persoane urmărite, la găsirea unor persoane dispărute și la recuperarea unor autovehicule. Spus simplu: intervenția poate fi mai rapidă și mai precisă, ceea ce înseamnă comunități mai sigure și o capacitate mai bună de a combate rețelele infracționale.
S-a schimbat și modul de lucru cu partenerii europeni. Ridicarea controalelor la frontierele terestre a necesitat patrule comune, verificări în zona de frontieră și acțiuni coordonate între autorități. România a participat activ la aceste mecanisme și a contribuit, împreună cu celelalte state, la protejarea frontierei externe a Uniunii Europene. Beneficiul pentru cetățeni este direct: reducerea migrației ilegale spre zero, presiune mai mică asupra comunităților și diminuarea riscurilor asociate criminalității transfrontaliere.
De asemenea, s-a încheiat prima evaluare Schengen după aderare, iar raportul final urmează să fie publicat. Din informațiile comunicate până în prezent și din declarațiile publice, România a fost apreciată pentru contribuția la protejarea frontierelor externe, iar evaluarea a fost descrisă ca foarte bună. Totodată, s-a arătat că unele rezultate operaționale au fost considerate remarcabile, iar anumite practici pot constitui repere pentru standarde aplicate mai larg la nivel european.
Concluzia este clară: după un an în Spațiul Schengen, cetățenii au câștigat timp și mobilitate, economia câștigă eficiență, iar statul asigură siguranța prin tehnologie, cooperare și acțiuni operative. Ministerul Afacerilor Interne continuă investițiile, pregătirea personalului și colaborarea internațională, astfel încât libertatea de circulație să funcționeze, zi de zi, împreună cu siguranța fiecărui cetățean.
La mulți ani, România în Schengen!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


