Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:14 21 01 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Despre Alegeri în Cariera ta!”, la Universitatea „Ovidius”

ro

06 Mar, 2012 22:00 769 Marime text

Asociația LiderJust, în parteneriat cu Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității Ovidius și Fundația Europrof organizează conferința „Despre Alegeri în Cariera ta!" miercuri, 7 martie 2011, începând cu ora 14.30, în Aula Magna. În cadrul conferinței vor susține discursuri Președintele Uniunii Judecătorilor din România, judecător Dana Gârbovan, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, procuror criminalist Zafer Sadâc, și Codru Vrabie, membru al societății civile în Consiliul Național pentru Integritate. Moderator va fi coordonatorul Liderjust Constanța - avocat Costin-Ion Udrea.

Conferința „Despre Alegeri în Cariera ta!" reprezintă al doilea eveniment din programul Busolă în Carieră, un program complex de internshipuri și mentorat pentru studenții la drept, al cărui scop este de a-i pregăti pe aceștia pentru a face o alegere potrivită în privința carierei. Pe data de 7 martie se vor desfășura simultan conferințe în patru centre universitare din țară: București, Iași, Craiova, Constanța.

Aceste conferințe reprezintă o noutate pentru activitățile educative din România prin faptul că oferă informații concrete despre profesiile existente în câmpul muncii după absolvire și posibilitatea unei implicări efective a studenților în ceea ce reprezintă practică. Conferința se adresează studenților de la toate facultățile de drept din Constanța, dar și tuturor persoanelor interesate de discursuri motivaționale și orientare profesională juridică.

Ti-a placut articolul?

Comentarii