Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
06:28 23 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

UPDATE 5. Cinci cereri de recuzare, soluţionate. CSM „intră pe fir“ în procesul Micul Regat Judecătorul Arhip, în atenţia Inspecţiei Judiciare (galerie foto+video)

ro

12 Jul, 2016 10:09 4786 Marime text
Magistratul Alexandru Bogdan Arhip, judecătorul pe masa căruia se află procesul legat de abuzurile reclamate la grădiniţa Micul Regat din Constanţa şi care a dispus citarea copiilor cu mandat, pentru a fi audiaţi, a intrat în atenţia Consiliului Superior al Magistraturii.

În urmă cu scurtă vreme, reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii au confirmat faptul că preşedintele CSM a sesizat Inspecţia Judiciară cu privire la cazul judecătorului constănţean Alexandru Bogdan Arhip, care conduce cercetarea judecătorească în procesul legat de abuzurile de la grădiniţa Micul Regat din Constanţa.

Din primele informaţii, sesizările preşedintelui CSM vizează întregul comportament al judecătorului în acest proces, inclusiv citarea minorilor care ar fi fost abuzaţi în cadrul centrului educaţional cu mandat de aducere la instanţă, pentru a fi audiaţi.

Procedural, potrivit reprezentanţilor CSM, verificările Inspecţiei Judiciare pot dura până la 45 de zile, termen care se poate prelungi cu alte 45 de zile. La finalul verificărilor prealabile desfăşurate de Inspecţia Judiciară, în cazul în care există temei, Inspecţia poate sesiza, la rândul ei, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM, demarând acţiunea disciplinară împotriva magistratului.

Iată comunicatul oficial al Consiliului Superior al Magistraturii:

Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de aspectele semnalate în spaţiul public, prin intermediul mass media, referitoare la cazul “Grădiniţa groazei”, aflat în curs de judecată pe rolul Judecătoriei Constanţa.

În acest context, în temeiul dispoziţiilor art.45 alin. (2) şi (3) şi art.74 alin (1) lit. e din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, domnul judecător Mircea Aron, preşedintele Consiliului, a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări prealabile cu privire la activitatea, conduita şi respectarea obligaţiilor profesionale de către domnul Bogdan Alexandru Arhip, judecător în cadrul Judecătoriei Constanţa.

UPDATE 5, ora 16.11

„Suntem profund dezamăgiţi de hotărârea luată în privinţa cererii de recuzare. Sincer, ne aşteptam să se arate mai mult interes din partea instituţiilor statului copiilor noştri. Se spune că instituţiile statului au obligaţia să îi protejeze, însă noi nu simţim lucrul acesta deloc. Ne-am gândit, firesc şi probabil, că doar strămutarea ar fi soluţia. Poate sunt alte instanţe care văd realitatea“, a declarat o mămică a unui copil care ar fi fost agresat la Micul Regat. 

„Noi ne-am exprimat punctul de vedere în faţa judecătorului, nu vom merge cu minorii acolo şi probabil că acelaşi lucru îl vom face şi în data de 22. dacă ar fi fost o situaţie în care copilului meu i-ar fi fost bine, l-aş fi dus fără probleme. Am explicat în repetate rânduri de ce va fi traumatizat copilul şi nu suntem ascultaţi, ba chiar suntem un subiect de amuzament. Ne râdea în faţă pur şi simplu. Nu pot să am încredere. La momentul acesta nici nu ştiu cum mă pot opune. Cert este că nu am să îmi duc copilul de mână în instanţă în faţa educatoarelor care l-au bătut“, a mai adăugat mămica.
 
Întrebată dacă nu îl va duce chiar dacă va primi amendă 5.000 de lei, mama copilului abuzat a răspuns: „dar cât costă sănătatea copilului meu? 5.000 de lei? Am cheltuit de zeci de mii de ori mai mult decât cei 5.000 de lei ca să îl aduc la o linie de plutire. Apropo de asta şi de ce cer bani grădiniţei. Este firesc să îmi plătească costurile pe care eu le suport în urma abuzurilor suferite în grădiniţă“. 

UPDATE 4, ora 15.19

Tot în cadrul conferinţei de presă, vicepreşedintele Judecătoriei Constanţa, Alina Jurubiţa, a precizat că judecătorii trebuie să aibă în vedere toate probele din dosar.
 
„Nu există o regina a probelor. Judecătorul trebuie să aibă în vedere toate probele din dosar. Judecătorul Arhip rămâne judecător în acest dosar. Nu va fi cercetat de Curtea de Apel Constanţa, ci de CSM. Părinţii pot fi amendaţi dacă cei mici nu sunt aduşi la instanță. Răspunderea pentru orice prejudiciu aparţine judecătorului de dosar“, a spus Alina Jurubiţa.


UPDATE 3, ora 15.07

Vicepreşedintele Judecătoriei Constanţa, Alina Jurubita, susţine, în aceste momente, o conferinţă de presă cu privire la dosarul Micul Regat. Alina Jurubita susţine că astăzi au fost soluţionate cinci cereri de recuzare, toate fiind respinse ca neîntemeiate. De asemenea, vicepreşedintele Judecătoriei Constanţa a mai precizat şi faptul că minorii sunt părţi civile în dosar.

Totodată, aceasta a mai susţinut, în cadrul conferinţei de presă, faptul că judecătorul este independent în activitatea sa şi s-a dispus ascultarea minorilor cu mandat de aducere, însă părinţii au refuzat să facă acest lucru, iar judecătorul apreciază că se impune audierea copiilor. Din acest motiv, au fost emise noile mandate de aducere întrucât judecătorul doreşte ca părţile civile să fie în sala de judecată
 
„Există foarte multe riscuri pentru copii, dar şi judecătorul are obligaţia să afle adevărul. Copiii s-au constitut părţi civile cu 100.000 de euro fiecare. Judecătorul a dispus ca în sala de judecată să fie prezent şi un psiholog“, a precizat Alina 
Jurubita. 


UPDATE 2 - 13.45

Avocatul Marius Mocanu spune că această măsură, de a aduce copiii la instanţă cu mandat de aducere, este una „exagerată, aproape la limita abuzului“.

„La dosar sunt probe care arată situaţia de fapt. Sunt înregistrări audio - video. Nu vedem care ar mai fi relevanţa ca cei mici să fie aduşi în faţa instanţei. Psihologii arată că nu este recomandată audierea minorilor. Mecanismele care le-au declanşat traumele pot fi reactivate. Copiii au făcu terapie. Unii fac şi acum terapie. Chiar şi aşa, judecătorul a sesizat Jandarmeria în vederea aducerii copiilor în faţa instanţei cu mandate de aducere. Domnul judecător a mai dispus citarea unor copii, la un termen trecut. Jandarmii au mers la casele acestora, cu dubele. Aici trebuie remarcat că jandarmii au rămas şocaţi. Nu au ştiut că au fost trimişi să aducă nişte copii. Copiii nu au fost aduşi în instanţă. Sper ca CSM să urmărează şi să constate cum s-a derulat dezbaterile pe această problemă. Am cerut recuzarea domnului judecător. Ne gândim că acest judecător nu poate soluţiona acest dosar, în condiţiile asigurării unui proces echitabil. Este pentru prima dată când se întâmplă aşa ceva. Este primul dosar declanşat în ţară ca urmare a unor incidente în grădiniţe“, a mai spus Mocanu.

„Părinţii sunt îngrijoraţi pentru situaţia copiilor lor. Cei mici au fost duşi la terapie. Părinţii simţeau că ceva nu este în regulă, dar nu au ştiut exact ce. Am cerut să fie acordat statutul de martor vulnerabil. Judecătorul a acolit să se pronunţe. M-am săturat să vorbesc la pereţi“, au conchis avocatul.

UPDATE 1 - 13.40

Reprezentanţii Jandarmeriei arată că în timpul executării mandatelor de aducere „se va acţiona cu maximă atenţie şi protecţie“. „Am avut deja discuţii cu cei de la Potecţia Copilului. Vom folosi personal feminin. Este exclusă folosirea folosirea cagulelor sau transportul persoanelor cu autospecialele noastre“, au mai relatat reprezentanţii Jandarmeriei, care au conchis afirmând că este pentru prima dată când jandarmii constănţeni merg să aducă la instanţă, cu mandat, un copil.

Ti-a placut articolul?

Comentarii