De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
19:09 23 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Chestorul Bogdan Despescu s-a întâlnit cu reprezentanții agenților de aplicarea legii din lume. Ce le-a spus acestora

ro

20 Dec, 2015 11:57 812 Marime text
 
Devenită deja o tradiție, prezenţa reprezentaţilor agențiilor de aplicare a legii din întreaga lume la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române, la sfârşit de an, a reprezentat o rememorare a celor mai semnificative acţiuni la care a luat parte Poliţia Română şi a rezultatelor obţinute în îndeplinirea misiunilor.
„Faptul că România, prin demersurile întreprinse, reprezintă un pilon de stabilitate și securitate în regiune, se datorează și încrederii partenerilor internaționali în instituția noastră.”, a spus șeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, chestorul Bogdan Despescu.
Întâlnirea a fost un prilej pentru se transmite mulţumirile polițiștilor români, pentru sprijinul și cooperarea directă cu agențiile de aplicare a legii din întreaga lume, fapt ce conduce la rezolvarea diverselor tipuri de infracțiuni ce îmbracă forme complexe ale criminalității organizate, cum sunt traficul de droguri, infracțiuni informatice sau traficul de ființe umane.
La rândul lor, ofiţerii străini acreditați în România au adresat aprecieri cu privire la modul profesionist în care Poliţia Română îşi îndeplineşte atribuţiile.
„Această țară reprezintă pentru fiecare persoană care o descoperă o surpriză deosebită...și, în ceea ce privește parteneriatul nostru cu Inspectoratul General al Poliției Române (…) nu pot decât să vă felicit și să vă mulțumesc pentru profesionalismul de care polițiștii români dau dovadă. 
Competenți, disponibili, primitori ...dumneavoastră sunteți adevărații artizani ai victoriilor pe care le obținem împreună, an după an, împotriva crimei organizate ...Și acest lucru este știut peste tot.” a spus Jean Fontaine, şeful Poliţiei Belgiene.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii