Trei femei au fost atacate cu un cuțit în metroul din Paris, Franța. Suspectul, reținut
Trei femei au fost atacate cu un cuțit în metroul din Paris, Franța. Suspectul, reținut
27 Dec, 2025 09:00
ZIUA de Constanta
188
Marime text
188
Marime text

Trei femei au fost rănite vineri după-amiază cu cuțitul în metroul parizian de un bărbat care a reușit să fugă, dar ulterior a fost reținut nu departe de capitală, a anunțat justiția franceză, relatează AFP, citată de Agerpres.
Agresiunile au avut loc în trei stații ale aceleiași linii de metrou, în centrul capitalei, la mijlocul după-amiezii, a declarat pentru AFP operatorul public de transport parizian (RATP).
Două dintre 'victime au fost preluate de salvatori și transportate într-un mediu spitalicesc fără ca pronosticul vital să fie amenințat', în timp ce a treia s-a prezentat singură la spital, a anunțat prefectura de poliție.
Presupusul autor, în vârstă de 25 de ani, a putut fi identificat 'datorită imaginilor de pe camerele de supraveghere'. Deja cunoscut serviciilor de poliție pentru diverse fapte, precum atingere adusă bunurilor private, el a fost reținut 'la sfârșitul după-amiezii în Val-d'Oise', la nord-vest de capitală, potrivit justiției.
O anchetă încredințată serviciilor de siguranță regională a transporturilor (SRT) a fost deschisă pentru tentativă de omucidere voluntară și violențe voluntare cu mână armată.
Prefectul poliției din Paris Patrice Faure 'a salutat reactivitatea și mobilizarea serviciilor sale pentru intervenția lor și reținerea individului suspectat că este autorul faptelor'.
Ministrul de interne Laurent Nunez a făcut apel săptămâna trecută la prefecți și responsabili de securitate la 'vigilență maximă' odată cu apropierea festivităților de Anul Nou, potrivit unei telegrame despre care a aflat AFP.
El a vorbit atunci despre 'nivelul foarte ridicat al amenințării teroriste' și despre 'riscuri de tulburări la ordinea publică'. De asemenea, a atras atenția să se acorde atenție 'transportului în comun'.
Citește și
Tragedie înainte de Crăciun! Un inginer român a decedat în Franța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


