Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:23 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cea mai gravă inundație din ultimele decenii a ucis 17 oameni (galerie foto)

ro

19 Nov, 2013 14:11 2403 Marime text
   Cel puțin 17 persoane au fost ucise în inundațiile determinate de o  ploaie torențială care s-a abătut asupra insulei italiene Sardinia.
  Mai multe  persoane sunt date dispărute, după ce râurile au ieșit din matcă, măturând tot ce au găsit în cale, și prăbușind numeroase poduri.
  Zona cea mai grav afectată pare a fi nord-estul orașului Olbia.
    Premierul Enrico Letta a declarat stare de urgență, vorbind despre o tragedie națională. Acesta a anunțat că 20 de milioane de euro vor fi alocate pentru a veni în ajutor sinistraților.
   Printre victime se numără o familie de brazilieni, care s-au înecat în apartamentul lor din Arzachena. Alte trei persoane au murit după ce un pod s-a prăbușit peste mașina în care se aflau. Multe victime au fost surprinse de către curenții de apă în timp ce se aflau în mașini, de unde nu au reușit să se salveze. O altă victimă este un polițist peste care s-a prăbușit un pod, în timp ce acesta escorta o ambulanță
     Sute de persoane din întreaga insulă mediteraneană au fost strămutate  din cauza inundațiilor cauzate de ciclonul Cleopatra.
Autoritățile declară că se confruntă cu cele mai grave inundații din ultimele decenii. Apa în unele regiuni a ajuns până la trei metri.
  Guvernatorul Sardinia Ugo CAPPELLACCI a spus la un post de televiziune italian că situația de pe insulă este foarte gravă. Specialiștii de la Meteo au declarat că inundațiile au fost provocate de un front atmosferic scăzut, situat deasupra Mării Mediterane. Situația nu pare să se îmbunătățească, pentru că și în continuare sunt așteptate ploi, care pot provoca alte inundații, în special în Veneția.
Furtuna a provocat pagube importante la fermele din Sardinia și au perturbat o serie de zboruri către și din partea continentală a Italiei.




Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii