Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:09 24 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avertismentul SUA Orice intervenţie rusă în Ucraina va fi considerată o invazie

ro

09 Aug, 2014 22:11 1402 Marime text
Orice fel de intervenţie rusă în Ucraina, chiar sub pretexte umanitare, ar fi "inacceptabilă" fără acordul expres al Kievului, au convenit, sâmbătă, preşedintele american, Barack Obama, şi cancelarul german, Angela Merkel, în cursul unei conversaţii telefonice, relatează AFP, scrie Mediafax.

"Cei doi lideri sunt de acord asupra faptului că orice fel de intervenţie rusă în Ucraina, chiar sub pretexte umanitare, este inacceptabilă fără autorizarea expresă şi oficială a Guvernului Ucrainei", a anunţat Casa Albă într-un comunicat, informează Mediafax.

"Aceasta ar încălca legea internaţională şi ar conduce la consecinţe suplimentare", a adăugat Executivul american, referindu-se la numeroasele sancţiuni economice contra Moscovei intrate deja în vigoare.

Obama şi Merkel au reînnoit îndemnul către Rusia pentru a găsi o soluţie politică la criză. Barack Obama a avut acelaşi discurs şi în cursul unei discuţii telefonice purtate mai devreme cu premierul britanic David Cameron.

Sursa foto: libertatea.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii